Meteorologii au anunțat pentru zilele de odihnă vreme caldă, pe întreg teritoriul țării, informează MOLDPRES.
Solicitat de agenție, sinopticianul Ia Verșinina din cadrul Serviciului Hidrometeorologic de Stat a menționat că în ziua de sâmbătă se vor înregistra temperaturi mai mari decât duminică.
„Sâmbătă, temperatura aerului va indica până la +25..+30ºC, iar noaptea mercurul termometrelor va urca până +11..+16ºC. Duminică, ziua, temperatura aerului va indica până la +18..+23ºC, iar noaptea se vor înregistra +12..+17ºC. Cerul va fi variabil”, a spus meteorologul.
Totodată, duminica, izolat, vor cădea precipitații. Vântul va sufla din nord-vest.
De asemenea, potrivit prognozelor, începând cu ziua de luni, 3 octombrie, vremea se va răci, izolat vor cădea precipitații pe întreg teritoriul țării.
În zilele de odihnă, de vreme frumoasă se vor putea bucura participanții la Ziua Națională a Vinului, care va avea loc, în acest an, în Piața Marii Adunări Naționale. Sărbătoarea se va desfășurată într-un format extins după o pauză determinată de criza pandemică.