Meşterii țesători şi admiratorii covoarelor populare se reîntâlnesc la Clișova Nouă. La acest sfârşit de săptămână, în cadrul Complexului de Meșteșuguri „Arta rustică” din satul Clișova Nouă, comună Ciocîlteni va avea loc a editia a II-a a sărbătorii „Frumos covor basarabean”.
În prima jumătate a zilei de sâmbătă, la Clișova Nouă se vor întruni meșterii țesători de covoare și meşterii populari de alte genuri, dar şi admiratorii covorului confecţionat de iscusiţi ţesători din raion şi din republică.
Ca şi la prima ediţie din iunie trecut, la dispoziţia dvizitatorilor vor sta muzeul textilelor , expozițiile de covoare și „Casa mare”.
Potrivit Secției Cultură Orhei, evenimentul va fi întregit cu un program cutural divers, alcatuit din șezători folclorice ale artiștilor amatori din satele Ciocîlteni, Clișova și Brăviceni, ateliere de creație, evoluări ale Orchestrei de Muzică Populară „Trandafirii” din Șoldănești şi ale Ansamblului folcloric „Plăieșii’.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…