Prim-vicepreședintele Partidului Democrat, care domină coaliția de guvernare de la Chișinău, a salutat victoria Partidului Social Democrat din România la alegerile locale de duminică. Vlad Plahotniuc a scris într-un mesaj de felicitare pe Facebook că speră într-o cooperare mult mai strânsă între primarii PSD din România și primarii PDM din Republica Moldova. Politician și mogul de presă, Plahotniuc s-a aflat în relații prietenești cu fostul premier social-democrat din România, Victor Ponta, despre care presa a scris că a stat la hotelul lui Plahotniuc, când s-a aflat în vizită oficială la Chișinău, în octombrie 2015. Ponta a promis atunci un împrumut „frățesc” de 160 de milioane de euro Republicii Moldova, aflată în dificultate financiară. Dar guvernul de tehnocrați al lui Dacian Cioloș care i-a succedat a cerut autorităților moldovene mai multe reforme, înainte să trimită banii.
sursa: europalibera.org