Ofițerii  Direcției Crime Grave ai  Inspectoratului  Național de Investigație în comun cu polițiștii și procurorii din Orhei  și Bălți, au deconspirat și destructurat o grupare infracțională, din  care fac parte patru membri, specializată în tâlhării, furturi, jafuri  și huliganism, comise pe teritoriul  raionului  Orhei și municipiile Chișinău și Bălți. Pentru anihilarea grupării au  fost implicați zeci de polițiști, fiind derulată o amplă operațiune  pentru documentarea acțiunilor ilicite ale membrilor grupării, anunță un comunicat al poliției. 
Activitatea criminală a grupării a fost monitorizată și documentată în perioada lunilor mai- august 2019, iar ieri, 29 august, trei membri ai grupului, printre care organizatorul, autoritate criminală, anterior judecat pentru infracțiuni patrimoniale și cauzarea leziunilor corporale soldate cu deces, au fost reținuți pe teritoriul raionului Orhei. Suspecții au vârste cuprinse între 21 și 35 de ani.
Potrivit informațiilor acumulate până în prezent, fiecare membru al grupării avea rolul bine determinat de organizator, persoane care furnizau informații despre eventualele locuri care erau atacate precum și executori.
Astfel, gruparea a comis infracțiuni pe teritoriile mun. Chișinău, Bălți și raionul Orhei, având la activ peste 10 furturi din locuințe și automobile, o răpire de automobil, huliganism, o amenințare cu omor și răfuială fizică și altele.
Suma pagubei la infracțiunile comise și probate până la moment, de către grupul criminal organizat se ridică la circa 300 000 de lei.
Potrivit cercetărilor, suspecții pătrundeau în locuințe pe timp de noapte, în unele cazuri imobilizau stăpânii, după care sustrăgeau mijloace bănești și alte obiecte de valoare.
Ca urmare a perchezițiilor efectuate, polițiștii au depistat și ridicat mai multe bunuri care ar fi fost furate.
În timpul reținerilor, conducătorul grupării infracționale a încercat să fugă, însă grație intervenției prompte ale polițiștilor acesta a fost imobilizat și reținut.
La moment, doi membri ai grupului, printre care liderul, au fost reținuți pentru 72 de ore, unul se cercetează în stare de libertate, cel de-al patrulea urmează a fi dat în căutare internațională, acesta a părăsit Republica Moldova la sfârșitul lunii iunie.
Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă până la 10 ani de închisoare.
Actualmente, se întreprind măsuri special de investigație și de urmărire penală pentru a stabili în ce infracțiuni grave și deosebit de grave au mai fost implicați membrii grupului criminal.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…