Select your Top Menu from wp menus

Membrii DA: Protestul de duminică va fi paşnic

Organizarea mitingului din 6 septembrie a platformei civice ”Demnitate şi Adevăr” a stârnit discuţii aprinse între invitaţii emisiunii ”Politica” de la TV7. În timp ce unii declară că acţiunea urmăreşte scopul de a destabiliza situaţia din ţară şi a repeta situaţia din Ucraina, alţii spun că astfel de afirmaţii sunt doar speculaţii şi au intenţia de a speria oamenii pentru a nu ieşi la protest şi a-şi exprima nemulţumirea faţă de actuala guvernare.
Potrivit reprezentantului platformei civice ”Demnitate şi Adevăr”, Igor Boţan, protestul va fi unul paşnic, iar participanţii vor solicita soluţionarea crizei din sistemul financiar-bancar, dar şi alegerea directă a şefului statului. ”Organizarea a astfel de mitinguri sunt necesare pentru ţară, deoarece Moldova este un stat capturat de oligarhi. Platforma nu are finanţare politică cum afirmă unele persoane, de asta noi nu reprezentăm interesele politice a cuiva, cum se speculează. În cadrul mitingului, noi vom veni cu trei rezoluţii. Printre acestea se numără depolitizarea instituţiilor de stat şi întoarcerea banilor furaţi. După ce actuala guvernare va pleca, platforma va monitoriza şi politicienii noi care vor veni pe arena politică, pentru a permite repetarea crizei în care ne-am pomenit în prezent. Protestul este pentru viitorul tinerilor”.

Şi analistul politic, Alexei Tulbure, este de părere că în urma organizării protestului, actuala guvernare ar trebui să plece, nu înainte de a soluţiona criza financiar-bancară. ”În urma organizării mitingului de duminică, este un risc foarte mare, ca sub presiunea cetăţenilor, politicienii care se află la conducere să plece benevol de la cârma statului. Ne revoltăm pentru că ne dorim ca în Moldova să funcţioneze democraţia, iar oamenii să fie liberi”.

Pe de altă parte, există voci care afirmă că evenimentul din şase septembrie are un alt scop şi anume cel de a destabiliza situaţia din stat. Mai mult, unii invitaţi declară că în spatele platformei civice DA ar sta forţe care îşi doresc să repete situaţia din Ucraina sau un al doilea şapte aprilie.

”Republica Moldova nu este un stat capturat, aşa cum afirmă membrii platformei civice, Moldova este o ţară care se află încă în proces de tranziţie. Iar protestul de duminică are scopul de a tensiona situaţia. Cu siguranţă că printre manifestanţi se vor găsi şi provocatori care vor manipula cu protestatarii, iar în rezultat, se va putea ajunge la tensiuni. Nu odată unii politicieni au declarat deschis că au susţinut prin multiple acţiuni această platformă civică. Şi sunt convins că unii membri ai platformei, nu toţi, spun unii, reprezintă interesele politice ale unor personaje şi vor să ajungă până în acest punct de criză”, a declarat analistul politic, Roman Mihăieş.

Nemulţumit de acţiunea care urmează să aibă loc este şi Valeriu Reniţă. Jurnalistul susţine că evenimentul paşnic va degenera în unul cu scandal pentru că printre mulţime vor exista şi forţe politice care vor manipula cu participanţii la acţiune. Totodată, Reniţă consideră că situaţia ar putea scăpa de sub control şi pentru faptul că unii mebri ai platformei ”Demnitate şi Adevăr” se conduc doar de viziunile lor şi nu acceptă alte păreri din exterior.

În data de 6 septembrie, va avea loc al patrulea protest de amploare organizat de către platforma civică ”Demnitate şi Adevăr” din acest an. Din platformă fac parte 15 persoane.