Categories: SocialȘtiri

Medicii moldoveni acuzaţi că obligau tinere să se prostitueze în saloane de masaj erotic, arestaţi

Cei trei membri ai familiei de medici din Republica Moldova – tată, mamă şi fiu – acuzaţi de proxenetism şi trafic de persoane, după ce au constrâns mai multe tinere să se prostitueze în saloane de masaj erotic din Braşov, Cluj şi Constanţa au fost arestaţi, marţi, de Tribunalul Braşov, scrie MEDIAFAX.

Vasile şi Tatiana Pruteanu, alături de fiul lor Vasile jr., au fost reţinuţi de procurorii DIICOT Braşov, iar marţi au fost prezentaţi Tribunalului Braşov cu propunere de arestare preventivă, aceştia fiind aduşi încătuşaţi la instanţă, cu o dubă a Poliţiei.

După aproximativ două ore de audieri, judecătorii au emis mandate de arestare preventivă, pentru 30 de zile, pe numele celor trei.

Potrivit şefului DIICOT Braşov, Cătălin Borcoman, iniţial, familia Pruteanu a fost cercetată pentru proxenetism, însă în urma verificărilor s-a adăugat o nouă acuzare, cea de trafic de persoane, după ce s-a constatat că o parte dintre fetele angajate de familia Pruteanu la saloane de masaj erotic din Braşov, Constanţa şi Cluj, erau constrânse să se prostitueze, în timp ce altele practicau prostituţia de bunăvoie.

„Cei trei suspecţi au fost reţinuţi sub o nouă acuzare, cea de trafic de persoane, iniţial fiind acuzaţi doar de proxenetism în cazul a opt tinere. În urma verificărilor am găsit alte şase tinere din Republica Moldova care au fost exploatate şi constrânse să se prostitueze, sub supraveghere. În acest scop s-a constituit o comisei rogatorie care s-a deplasat la Chişinău şi Bălţi pentru a le audia pe cele şase victime”, a spus Borcoman.

Cele şase tinere au vârste cuprinse între 19 şi 33 de ani şi au fost recrutate prin intermediul unor anunţuri la mica publicitate în ziare din Republica Moldova, în care li se promiteau locuri de muncă în România ca bone sau ca îngrijitoroare de bătrâni, potrivit sursei citate.

Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale, precum şi pentru stabilirea identităţii altor persoane implicate în cauză, o parte dintre acestea fiind din Republica Moldova.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

3 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago