Categories: PoliticȘtiri

Medicii de la urgență au înaintat guvernanților o serie de revendicări

Declaraţia comitetului sindical al Centrului Naţional de Asistenţă Medicală Urgentă Prespitalicească

Având în vedere situaţia tensionată din sectorul de urgenţă, generată de consecinţe­le unor reforme care nu au fost consultate cu colectivele de muncă, de lipsa transparenţei procesului de contopire a SMURD cu Depar­tamentele de Urgenţă şi Asistenţa Medicală Urgentă Prespitalicească (AMUP) şi că pro­cesul respectiv nu este cunoscut de salariaţi, constatând drept alarmantă situaţia vizând dezvoltarea unui serviciu din gestiunea Mi­nisterului de Interne cu diminuarea rolului Serviciului de Urgenţă, unde fondator este Ministerul Sănătăţii, deși proporţia solicită­rilor SMURD este de 8%, iar AMUP – 92%, pornind de la necesitatea imperativă de dez­voltare a serviciului de urgenţă şi moderni­zarea AMUP cu stabilirea unor mecanisme de interacţiune şi cooperare între SMURD şi AMUP bine definite şi concretizate, luând notă de neimplicarea AMUP de către Ministe­rul Sănătăţii în diferite proiecte investiţionale, fiind pentru moment facilitat doar SMURD, constatând condiţiile de muncă precare ale salariaţilor din serviciul de urgenţă şi trans­portul sanitar uzat, pornind de la necesitatea sporirii atractivităţii serviciul de urgenţă pen­tru cadrele medicale tinere, stoparea exodu­lui acestora din serviciu, deoarece în prezent suntem asiguraţi cu medici în proporţie de 48%, cu personal medical mediu – 82%, cu şoferi – 95%, sunt în vârstă de pensionare circa 40% din salariaţi, 60% din medici femei sunt de vârstă prepensionară, inclusiv necesi­tatea eliminării carenţelor ce ţin de pregătirea medicilor de urgenţă prin rezidenţiat, fiind motivaţi de necesitatea elaborării şi aprobării unei legi care ar defini, stabili şi oferi garanţii pentru salariaţii Serviciului de urgenţă, ce le-ar oferi un pachet social mai bun, apreciind drept ilegală concedierea directorului interi­mar al Centrului Naţional de Asistenţă Medi­cală Urgentă Prespitalicească, Iurie Crasiuc, facem următoarea

Declaraţie adresată Minis­terului Sănătăţii, Guvernului şi Parlamentu­lui, cu următoarele revendicări:
1. Efectuarea reformelor serviciului de ur­genţă, fiind în prealabil consultate cu specia­liştii de bază, catedra de urgenţă medicală, cu colectivul de muncă.
2. Transparentizarea procesului de conto­pire a SMURD cu Departamentele de Urgenţă şi AMUP. Procesul respectiv nu este cunoscut de salariaţi.
3. Neadmiterea dezvoltării unui serviciu din gestiunea Ministerului de Interne cu di­minuarea rolului Serviciului de urgenţă, unde fondator este Ministerul Sănătăţii, motivând prin faptul că proporţia solicitărilor SMURD este de 8%, iar AMUP – 92%. Dezvoltarea serviciului de urgenţă şi modernizarea AMUP cu stabilirea unor mecanisme de interacţiune şi cooperare dintre SMURD şi AMUP, bine definite şi concretizate.
4. Să fie agreaţi şi aplicaţi de către Minis­terul Sănătăţii indicatorii de calitate vizând aprecierea activităţii propriu-zise a salariaţi­lor, ce ţin de stabilirea salariului în funcție de performanţa muncii salariaţilor, propuşi de colectivul de muncă.
5. Să primim răspuns de la Ministerul Să­nătăţii la revendicările privind sistemul de sa­larizare, care au fost înaintate ministerului de către colectivul de muncă la şedinţa sa, unde a participat şi Aurel Popovici, preşedintele Fe­deraţiei Sindicale „Sănătatea” din Moldova.
6. Implicarea AMUP de către Ministe­rul Sănătăţii în diferite proiecte investiţio­nale, deoarece în prezent este facilitat doar SMURD.
7. Îmbunătăţirea condiţiilor de muncă ale salariaţilor din Serviciul de urgenţă, care sunt precare, cu risc sporit; solicităm schimbarea transportului sanitar, care este foarte uzat, pe unul modern, care să nu pună în pericol viaţa lucrătorului medical şi a pacientului.
8. Sporirea atractivităţii serviciului de ur­genţă pentru cadrele medicale tinere, stopa­rea exodului acestora din serviciu. Eliminarea carenţelor ce ţin de pregătirea medicilor de urgenţă prin rezidenţiat.
9. Elaborarea şi aprobarea unei legi care ar defini, stabili şi oferi garanţii pentru salariaţii Serviciului de urgenţă, le-ar oferi un pachet social mai bun.
10. Să fie restabilit necondiţionat la locul de muncă Iurie Crasiuc, care a fost numit în funcţia de director interimar al Centrului Na­ţional de Asistenţă Medicală Urgentă Prespi­talicească, până la desfăşurarea concursului de ocupare a funcţiei de director, în conformi­tate cu legislaţia în vigoare, deoarece conside­răm că a fost lipsit de posibilitatea de a munci, cu încălcarea gravă a legislaţiei muncii.

sursa: vocea.md

RadioOrhei

Recent Posts

Și în preajma alegerilor din toamna curentă, numărul alegătorilor din raionul Orhei îl depășește pe cel al populației cu reședința obișnuită

Numărul alegătorilor din raionul Orhei în continuare îl depășește pe cel al populației cu reședința…

o zi ago

O aleasă a PAS nu mai vrea să fie consilieră la Ciocîlteni, Orhei

O consilieră aleasă pe lisa PAS în consiliul comuncal Ciocîlteni, a renunțat la mandatul său.Comisia…

2 zile ago

Transportatorii nu renunță la proteste, deși au purtat discuții cu vicepremierul Bolea: „Nu mai credem în promisiuni”

Transportatorii auto anunță că nu renunță la protestele din centrul Chișinăului, programate pentru data de…

2 zile ago

În 5 localități din raionul Orhei, săptămâna curentă se organizează examinări radiodiagnostice gratuite a cutiei toracice

Echipele mobile de medici specialiști continuă să ofere populației consultații profilactice gratuite, acoperite din mijloacele…

5 zile ago

Mitropolia Moldovei este în luptă pentru fosta tipografie din or.Orhei

Judecătoria Orhei a publicat zilele trecute o încheiere pe marginea cererii prin  care Mitropolia Moldovei…

o săptămână ago