Select your Top Menu from wp menus

Medici din Bălţi – cercetați penal pentru corupere pasivă VIDEO

Angajații Serviciului Investigare a Fraudelor Economice al IP Bălți au documentat și stopat activitate a trei medici din cadrul Centrului Consultativ al IMSP Spitalul Clinic Municipal Bălți, suspectați de corupere pasivă.

Medicii (registratorul medical, medicul narcolog și psihiatrul), membri ai comisiei medicale, au fost prinși în flagrant în timp ce primeau bani de la un bărbat, în schimbul eliberării certificatul medical pentru cursurile de șoferie.

Ca rezultat al acțiunilor speciale de investigație și procesual penale efectuate cu autorizarea judecătorului de instrucție, ofițerii Inspectoratului de poliție Bălți au reținut cadrele medicale în timp ce primeau 600 de lei în mai multe bancnote de 50 și 20 lei.

La fel, s-a stabilit că aceștea prin intermediul registratorului medical încasau bani de la persoanele care urmau să fie supuse examinării medicale pentru avizare și aprobare, precum că nu se află la evidența medicului psihiatru și narcolog.

În acest caz, a fost inițiată o cauză penală în baza art. 324 alin.2 lit. ”c” Cod Penal al RM. Dacă vor fi găsiți vinovați de ”Corupere pasivă”, riscă închisoare de la 3 la 7 ani cu amendă în mărime de la 4000 la 6000 unităţi convenţionale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani.

Actualmente, angajații IP Bălți de comun cu Procuratura municipiului Bălți petrec măsuri speciale de investigație acive și procesual penale în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și persoanelor implicate, precum și a altor persoane care au avut de suferit ca urmare a acțiunilor ilegale ale medicilor.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/medici-din-balti-cercetati-penal-pentru-corupere-pasiva-video/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19