Categories: SocialȘtiri

Medicamente psihotrope de la un spital, vândute pe piața neagră

Poliția a depistat nereguli la Institutul psihoneurologic din Soroca. Medicamente psihotrope din cadrul instituției medicale s-ar fi vândut pe piața neagră.

După confirmarea existenţei în cadrul internatului a faptelor de delapidări, oamenii legii au efectuat mai multe achiziţii de control a unor medicamente cu conţinut narcotic şi efect psihotrop (Diazepeks, Ciclodolum, Alprazolam, Fenazipam, Diazepam-injection) de la angajaţii instituţiei date.

Totodată, au parvenit date precum că în rândul pacienţilor internatului periodic se înregistrează decese, care sunt reclamate ca şi cazuri accidentale, dar, de fapt, ele survin din cauza agresiunilor necontrolate, din motivul neadministrării, conform cerinţelor, a medicamentelor, inclusiv a celor cu efect psihotrop.

De asemenea, au fost depistate un şir de abateri de la legislaţia în vigoare a modului de păstrare, prescriere spre administrare și eliberare a medicamentelor cu conţinut narcotic şi efect psihotrop care sunt de strictă evidenţă.

Pe fotoliul din biroul farmacistei au fost depistate diferite preparate şi medicamente, printre care 120 de pastile cu efect psihotrop „Diazipex”, care deja au fost trecute pe acte la rebut, deşi, acestea urmau a fi delapidate, pentru ulterioara lor comercializare.

Asemenea preparate au fost depistate şi în urma efectuării percheziţiilor la domiciliul unora dintre angajaţii internatului.

În total, au fost scoase din circuitul ilicit peste 200 de pastile şi fiole cu conţinut narcotic şi efect psihotrop, care puteau să ajungă pe piaţa tenebră şi să fie vândute consumatorilor de droguri.

În prezent, sunt cercetaţi penal 4 angajaţi medicali ai instituţiei date: directorul, farmacista, asistenta medicală şi infirmiera. Atribuţia altor 6 asistente medicale la acţiunile ilegale urmează a fi stabilită de organul de urmărire penală.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, aceştia riscă de la 7 până la 15 ani de închisoare.

RadioOrhei

Recent Posts

Cum poți afla care este secția ta de votare și corecta datele din listele electorale

Comisia Electorală Centrală (CEC) informează alegătorii că pot verifica, în regim online, corectitudinea datelor înscrise…

7 zile ago

Poftele financiare ale S.A ”Regia Apă Canal-Orhei” față de Spitalul Raional Orhei au fost reduse de instanță

Recent, pe pagina web a Curții de Apel Bălți a fost publicată decizia motivată în…

7 zile ago

Comunicat DSE mun.Orhei: săptămâna trecută pompierii au luptat cu flăcările la poligoanele  de deșeuri

Toamna a început pentru pompieri și salvatorii din Orhei, Rezina, Șoldănești și Telenești cu multe…

o săptămână ago

Un bărbat a decedat în urma incendiului produs la o fabrică de pâine din Orhei

Pompierii IGSU din municipiul Orhei au fost solicitați pentru lichidarea unui incendiu care s-a produs…

o săptămână ago