Un medic-şef al unui centru perinatologic din nordul ţării a fost reţinut de către oamenii legii, fiind bănuit de corupere pasivă.
Acesta ar fi estorcat de la un cetăţean suma de 3000 de lei pentru prestarea serviciilor medicale, oferite pentru naşterea cu succes şi fără complicaţii a copilului declarantului şi externarea soţiei acestuia.Ofițerii Anticorupție au depistat suma estorcată de 3000 lei, bani marcaţi „mită CCCEC” în biroul de serviciu al obstetricianului.Medicul a fost reținut pentru 72 de ore și riscă o pedeapsă cu închisoare de până la 10 ani.
De la începutul anului 2012, Centrul Anticorupție a investigat 24 cazuri de corupere pasivă.