Categories: RegiuneSocialȘtiri

Medic de la Spitalul Psihiatric Orhei despăgubit de CEDO

Un medic de la Spitalul de Psihiatrie din Orhei a primit despăgubiri de 1800 de euro după ce s-a adresat la CEDO.

În anul 2003,  Gheorghe Cornea a fost numit temporar din funcţia de şef al serviciului pacienţi femei în cea de medic şef interimar, iar în posul său precedent a fost numită o altă persoană.

După ce,  în octombrie 2005,  precedentul medic-şef a revenit în funcţia sa,  lui Cornea i s-a ordonat să se transfere la funcţia de sef de serviciu. Judecatoria Orhei l-a restabilit insa insa in  functia respectiva pe cel caruia postul i-a revenit din 2003.  Reclamantul nu a reusit sa-si faca dreptate in instantele nationale si a fost nevoit sa ocupe  o funcție ordinară în cadrul spitalului, primind un salariu mai mic decât salariul șefului şef al serviciului pacienţi femei.

În faţa CEDO, Gheorghe Cornea l s-a plâns de lipsa unui proces echitabil, de încălcarea drepturilor sale civile printr-o hotărâre adoptată în cadrul unor proceduri la care nu a fost admis, astfel fiind deprivat de dreptul de a fi auzit de către instanțele de judecată din R.Moldova.
Reclamantul a cerut de la CEDO 1,800 de euro cu titlu de prejudiciu moral, cerinţă care i-a fost satisfăcută.

RadioOrhei

Recent Posts

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o oră ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o oră ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

23 de ore ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 zile ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

3 zile ago

Comunicat DSE mun.Orhei: atenție la sursele de încălzire

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au venit în ajutorul…

3 zile ago