Categories: SocialȘtiri

MECC: Elevii claselor a 4-a şi a 9-a nu vor susţine examene naţionale, despre BAC se va decide în mai

În legătură cu pandemia COVID-19 şi instituirea stării de urgenţă care a avut impact asupra desfăşurării procesului educaţional din R. Moldova, elevii claselor a 4-a şi a 9-a vor fi scutiţi de testele şi examenele naţionale. Asupra sesiunii de Bacalaureat-2020 va fi luată o decizie în funcţie de data revenirii la studii. Acest lucru l-a declarat ministrul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, Igor Şarov, într-un briefing desfăşurat miercuri, 15 aprilie, transmite MOLDPRES.

„Având în vedere situaţia epidemiologică, MECC consideră oportun să excludă evaluarea naţională pentru ciclul primar, care nu va crea dificultăţi la încheierea situaţiei şcolare. De asemenea, ţinând seamă de particularităţile examenelor pentru clasele a 9-a, ministerul consideră că nu este raţional ca acestea să fie organizate. Pentru absolvenţii de gimnaziu vor fi eliberate certificate de studii în baza notelor medii anuale obţinute în clasele a 7-9-a, iar notele de la disciplinele de examen vor reprezenta media aritmetică cu rotunjire a notelor obţinute de elevi pe parcursul claselor a 7-9-a, la disciplinele respective”, a declarat Igor Şarov.

Potrivit ministrului, în baza certificatelor de studii gimnaziale, elevii vor putea participa la admiterea în liceele teoretice şi instituţiile de învăţământ profesional.

„Pentru clasa a 12-a, ministerul va lua o decizie definitivă în funcţie de data în care va fi permis accesul elevilor în instituţiile de învăţământ. Opţiunea prioritară pe care o dorim este bazată pe experienţa statelor europene, care presupune desfăşurarea examenelor de bacalaureat la sfârşitul lunii iunie – începutul lui iulie, dacă situaţia de criză va lua sfârşit. Totodată, evoluţia crizei pandemice poate dicta unele soluţii alternative, despre care Ministerul Educaţiei va putea comunica la mijlocul lunii mai”, a relevat Şarov.

Referindu-se la vacanţa de Paşti, ministrul a spus că „aceasta întotdeauna a fost o oportunitate de a petrece mai multe zile la bunici, însă în contextul pandemiei acest obicei este foarte  riscant”. „Ţinând cont de situaţia creată şi condiţiile carantinei, precum şi de multiple solicitări de-ale părinţilor de a nu întrerupe procesul educaţional, ministerul vine cu un program special pentru perioadă vacanţei de Paşti. Acesta este determinat de faptul că nu ne dorim să ne aglomerăm ulterior cu recuperări, nu vrem să ajungem să depăşim anul de studii şi să luăm din vacanţa de vară, la fel nu ne dorim recuperarea în zilele de sâmbătă a orelor pierdute”, a opinat Igor Şarov.

În acest context, oficialul a anunţat că în săptămâna vacanţei tradiţionale pascale va fi organizat un proces educaţional care va menţine continuitatea studiilor, dar fără eforturile obişnuite. Astfel, în această perioadă se vor exclude temele pentru acasă.   

Toate aceste decizii ale Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării vor fi prezentate Comisiei pentru Situaţii Excepţionale din Republica Moldova care va emite o dispoziţie în acest sens. Pe perioada stării de urgenţă (17 martie – 15 mai) hotărârile Comisiei sunt obligatorii şi executorii pentru autorităţi de orice nivel  şi mediul de afaceri.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago