Select your Top Menu from wp menus

Mecanismul de control comun la frontiera moldo-ucraineană nu e agreat de transnistreni

Inițiativa autorităților Republicii Moldova și ale Ucrainei de a stabili control comun la punctul de trecere Pervomaisk-Cuciurgan, pe partea ucraineană, a stârnit nemulțumirea părţii transnistrene. Reprezentantul Tiraspolului în reglementarea transnistreană, Vitali Ignatiev, a declarat marţi, 14 martie, după întrevederea cu vicepremierul Gheorghe Bălan, că această inițiativă ar putea genera pierderi economice pentru regiunea transnistreană, estimate la peste 300 de milioane de dolari şi ar putea îngrădi libera circulație a locuitorilor din regiune. Întrevederea a avut loc la sediul misiunii OSCE din Chişinău, transmite IPN.

Vitali Ignatiev a menţionat că planul părţii moldoveneşti este distructiv şi a făcut apel la reprezentanții Chişinăului să renunțe la acesta. De asemenea, reprezentantul Tiraspolului a spus că, în pofida faptului că au loc ședințe comune ale grupurilor de lucru și ale reprezentanților politici, eficienţa acestora este foarte joasă, iar probleme legate de transportul feroviar şi de importul producției petroliere pe teritoriul regiunii transnistrene sau cele legate de unităţile de transport cu numere de înmatriculare transnistrene etc. rămân nesoluţionate.

Reprezentantul politic al Tiraspolului a mai spus că subiectul controlului comun la frontiera moldo-ucraineană trebuie să fie inclus pe agenda de discuţii a următoarei runde de întrevederi în formatul 5+2. Vitali Ignatiev afirmă că există suficientă transparenţă în schimbul de informaţii între Republica Moldova şi Ucriana şi Tiraspolul nu vede necesitatea instituirii controlului comun la frontieră.

Viceprim-ministrul pentru reintegrare, Gheorghe Bălan, care tradițional a făcut declarații de presă separat reprezentantul politic al Tiraspolului, a spus că de despre instituirea controlului comun la frontieră se vorbeşte demult, iar în 2015 partea transnistreană a fost invitată să participe la acesta, însă nu a dat curs solicitării, iar acum sunt făcute tot felul de declarații care să inducă lumea în eroare.

Cât privește îngrădirea circulației cetățenilor, invocată de partea transnistreană, Gheorghe Bălan a subliniat că locuitorii din stânga Nistrului circulă prin Zona de Securitate şi trec de posturile vamale interne controlate de Chişinău fără nicio problemă. Mai mult ca atât, beneficiază de libertatea călătoriilor fără viză în Uniunea Europeană ca şi restul cetăţenilor moldoveni. În acest context, Gheorghe Bălan a spus că declarațiile despre crearea unor probleme de circulație pentru cetățeni sunt speculaţii. În pericol se simt cei care fac afaceri ilegale şi contrabandă. Cei care nu încalcă legislaţia nu sunt vizați în niciun fel.

Totodată, viceprim-ministrul pentru reintegrare a vorbit despre beneficiile controlului comun la frontiera moldo-ucraineană, care va presupune în primul rând simplificarea controlului prin comasarea procedurilor de verificare efectuate de grăniceri şi de vameșii moldoveni și ucraineni. Controlul comun urmează să fie aplicat din lunile următoare, fiind şi o condiţie pe care trebuie să o respecte Ucraina în procesul de asociere cu Uniunea Europeană.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/mecanismul-de-control-comun-la-frontiera-moldo-ucraineana-nu-e-agreat-de-transnistreni/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19