Select your Top Menu from wp menus

Măsurile de susținere a mediului de afaceri în stare de urgenţă vor deveni valabile prin decizia Comisiei pentru Situaţii Excepţionale

Măsurile elaborate de Guvern pentru susținerea mediului de afaceri în perioada crizei generate de răspândirea infecţiei cu COVID-19 vor fi aprobate prin decizia Comisiei Naţionale pentru Situaţii Excepţionale. „Aceste măsuri sunt necesare acum, când agenţii economici au termene pentru plata impozitelor, alte proceduri, şi au nevoie de siguranţă şi sprijin”, a declarat prim-ministrul Ion Chicu, după şedinţa de luni seara a Comisiei, transmite MOLDPRES.

În mod special, premierul s-a referit la moratoriul asupra tuturor controalelor de stat pe perioada stării de urgență. Or, în această perioadă, se va suspenda controlul fiscal, financiar, privind calitatea produselor/serviciilor, parametrii tehnologici şi/sau cerinţele specifice pentru genul de activitate desfăşurat, precum și controlul privind respectarea normelor de protecţie a muncii.

Acestea şi alte măsuri, elaborate de Ministerul Finanţelor, vor intra în vigoare în urma aprobării de către Comisia pentru Situaţii Excepţionale din Republica Moldova.

În perioada stării de urgenţă (17 martie-15 mai 2020) dispozițiile Comisiei pentru Situații Excepționale sunt obligatorii și executorii pentru conducătorii autorităților administrației publice centrale și locale, ai agenților economici, ai instituțiilor publice, precum și pentru cetățeni și alte persoane aflate pe teritoriul Republicii Moldova.

De la instituirea stării de urgenţă, Comisia s-a întrunit de trei ori, luând decizii necesare pentru asigurarea ordinii în stat, respectarea hotărârilor autorităţilor şi diminuarea stării de criză, provocată de răspândirea coronavirusului de tip nou COVID-19.

Sursa:Moldpres


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/masurile-de-sustinere-a-mediului-de-afaceri-in-stare-de-urgenta-vor-deveni-valabile-prin-decizia-comisiei-pentru-situatii-exceptionale/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19