Categories: PoliticȘtiri

Marşul Unirii la Chişinău, însoţit de altercaţii FOTO

Cu tricoloruri, panglici, pancarte şi eşarfe, membrii Consiliului Unirii al platformei civice ”Acţiunea 2012”, precum şi cetăţeni de rând au participat la un Marş al Unirii, organizat la Chişinău. Evenimentul s-a desfăşurat cu altercaţii.
Marșul a început în scuarul Academiei de Științe a Moldovei, coloana îndreptându-se pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt spre Teatrul Național de Operă și Balet.

Ajunși la intersecția străzii Pușchin cu bulevardul Ștefan cel Mare, participanții la marș au fost opriți de membrii și simpatizanții Partidului Partioții Moldovei. Poliția a intervenit, formând un scut improvizat, pentru ca cei din grupul Patrioții Moldovei să nu treacă în partea manifestanților.
Președintele Partidului Național Liberal, Vitalia Pavlicenco, a declarat pentru Radio Modova Actualități că din cauza intervenției Partidului Partioții Moldovei, manifestanții au fost nevoiți să-și schimbe traseul, pentru a ajunge în scuarul Teatrului Național de Operă și Balet.
Ajunși în Piața Marii Adunări Naționale, manifestanții au jucat Hora Unirii, după care s-au îndreptat spre scuarul Teatrului Național de Operă și Balet, unde s-a desfășurat un concert.La 27 martie 1918, Sfatul Țării, Parlamentul Republicii Democratice Moldovenești, a votat în favoarea Unirii cu România. Din cei 135 de deputați prezenți, 86 au votat în favoarea Unirii, 3 au votat împotrivă, iar 36 s-au abținut, 13 deputați fiind absenți.

sursa: trm.md

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

3 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago