Săptămâna trecuta, forţele de ordine au stopat, pe strada Munceşti din capitală, pentru verificări, un autocamion de model “DAF”, la volanul căruia se afla un bărbat, în vârstă de de 28 de ani. Mașina aparţinea unui agent economic din municipiul Chişinău şi, potrivit actelor, era destinată transportului internaţional de mărfuri.
Oamenii legii au depistat în interiorul cabinei autocamionului două pungi în care se aflau şase sticle din plastic, cu masă vegetală de culoare verde, măruntă, cu miros specific. In urma efectuării expertizei, s-a stabilit că substanța, cu o cantitate totală de 6 kg, este marijuana.
Cercetările preliminare au demonstrat că suspectul avea rolul de transportator și urma să livreze drogurile în Federaţia Rusă, pentru a le comercializa unor complici.
În prezent, forţele de ordine întreprind acțiuni pentru stabilirea originii drogurilor, a tuturor membrilor acestui grup şi pentru a-l trage la răspundere penală pe agentul-transportator.
Angajații Direcției Antidrog, din cadrul Departamentului Poliție al Ministerului Afacerilor Interne au reusit sa stopeze actiunile gruparii, dupa ce poliția a intrat în posesia unei informații operative, potrivit căreia, un grup de persoane și-a pus pe roate o afacere cu droguri.