Select your Top Menu from wp menus

Mariana Alexandru nu va participa la evaluarea performanțelor procurorului general suspendat, Alexandru Stoianoglo

Gabriela Scutea, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a României, a adresat o scrisoare Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) din Republica Moldova.

Prin această scrisoare se anunță că Mariana Alexandru, procuroră DIICOT în țara vecină, desemnată de membrii Consiliului în componența Comisiei de evaluare a activității procurorului general, Alexandr Stoianoglo, în prezent suspendat din funcție, nu va putea participa, la evaluarea acestuia. Motivul invocat în scrisoare este faptul că niciun procuror român nu are dreptul să aplice legislația Republicii Moldova.

Reamintim că performanțele procurorului general suspendat din funcție, Alexandr Stoianoglo, urmau să fie evaluate de mai mulți experți, printre care și Mariana Alexandru, consilier al procurorului-șef al DIICOT, România, propusă de către Consiliul Superior al Procurorilor.

sursa: glasul.md