Liderul Partidului Democrat, Marian Lupu, este convins că Partidul Liberal Democrat se pregăteşte de alegeri parlamentare anticipate. Politicianul a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că proiectele de legi propuse şi votate în Parlament vineri, 3 mai, de către PLDM şi PCRM reprezintă o înţelegere dintre liderii celor două formaţiuni, transmite IPN.
Democratul a mai spus că a discutat zilele trecute cu mai mulţi oficiali europeni, care au vrut să afle ce proiecte au fost propuse pe ultima sută de metri de către parlamentari. Potrivit lui Marian Lupu oficialii europeni au remarcat că unele proiecte legislative pot stopa parcursul european al Republicii Moldova şi procesul de negocieri pe marginea Acordului de Asociere cu UE.
sursa: ipn.md
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…