Select your Top Menu from wp menus

Marian Lupu, ales în funcţia de copreşedinte al Adunării Parlamentare Euronest

Marian Lupu, preşedintele Partidului Democrat din Moldova va exercita, pe parcursul anului 2016, funcţia de copreşedinte al Adunării Parlamentare Euronest. Decizia a fost luată în cadrul şedinţei Biroului Adunării Parlamentare Euronest, care a avut loc joi, 18 februarie,, notează IPN cu referire la un comunicat al PDM.

Marian Lupu a declarat că este onorat să reprezinte Republica Moldova la un nivel atât de înalt în structurile europene şi a propus ca în cadrul Euronest să fie creată o platformă de colaborare cu ţările semnatare ale Acordului de Asociere la UE, propunere acceptată de către membrii Biroului. În urma acestei propuneri, s-a decis ca în primul trimestru al anului curent să fie organizată deja prima reuniune a delegaţiilor naţionale semnatare ale Acordului de Asociere – Republica Moldova, Ucraina şi Georgia.

De asemenea, o altă decizie luată a fost extinderea componenţei Biroului cu reprezentanţi din toate grupurile politice din cadrul Parlamentului European, respectiv cu membri din structurile de colaborare parlamentară bilaterală.

În timpul vizitei la Euronest, liderul PDM a avut întrevederi şi discuţii bilaterale cu Heidi Hautala, preşedinta delegaţiei Parlamentului European în cadrul Euronest, cu Petras Austrevicius, vicepreşedinte ALDE, raportor pentru Republica Moldova în cadrul EP şi Dirk Schuebel, şeful Departamentului pentru ţările Parteneriatului Estic în cadrul Serviciului European pentru Acţiune Externă. Interlocutorii avut un schimb de opinii referitor la situaţia din Republica Moldova, problemele existente şi căile de soluţionare ale acestora. De asemenea, în cadrul acestor întâlniri au fost discutate instrumentele de amplificare şi dinamizare a relaţiilor dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană.

Adunarea Parlamentară Euronest reprezintă dimensiunea parlamentară a Parteneriatului Estic şi o platformă de dialog dintre Parlamentul European şi partenerii estici ai Uniunii Europene. Această structură îşi propune să susţină apropierea dintre Uniunea Europeană şi ţările din est, inclusiv prin încurajarea eforturilor acestora din urmă pentru reformă politică, economică şi socială.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/marian-lupu-ales-in-functia-de-copresedinte-al-adunarii-parlamentare-euronest-chisinau-ipn-marian-lupu-pr/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19