”S-a spus bine că oamenii gândesc ca o turmă; se poate observa că o iau razna în turmă, dar îşi revin încet, unul câte unul”, nota Charles Mackay, în 1841, într-o carte consacrată de ştiinţe sociale.
Gândirea de turmă explică, în parte, o serie de manii generale care au izbucnit de-a lungul timpul. Mulţimi de oameni au început să se poarte ciudat, fenomenul degenerând repede şi fiind dat uitării la fel de repede.
Epidemia de râs din Tanganyika
Totul a început, în 1962, cu o glumă. Însă după ce 95 de eleve de la o şcoală de de fete din Tanganyika, în prezent Tanzania, au fost lovite de ”epidemia de râs”, forţând instituţia să-şi închidă porţile pentru două luni, lucrurile au început să fie serioare.
Epidemia de râs a început pe 30 ianuarie, de la trei tinere care au început să râdă. Veselia s-a transformat în curând într-un val de plânsete de anxietate, frică de a fi urmărit şi chiar violenţă. Aceste simptome s-au răspândit cu rapiditate prin şcoală, aparent prin contactul direct cu o persoană care ar fi suferit de acest ”virus”. Efectele sale începeau să se vadă imediat şi puteau dura de la câteva ore la 16 zile.
Şcoala a fost nevoită să se închidă în martie, când mai mult de jumătate dintre eleve, respectiv 95 din 159, au fost afectate. La zece zile după închiderea instituţiei, boala a reapărut, într-un sat din apropiere unde locuiau câteva dintre fetele care s-au îmbolnăvit. În total, circa 217 localnici au fost afectaţi de această epidemie în perioada aprilie-mai. Epidemia de râs s-a răspândit şi în alte zone, de fiecare dată existând o legătură cu o persoană de la şcoala de fete.
Cum se întâmplă cu majoritatea bolilor psihogenice, nu era nimic fizic în neregulă cu persoanele afectate. Nu aveau febră, convulsii sau alte simptome, ceea ce a exclus teoria unor patogeni.