Categories: SocialȘtiri

Manifestările în masă din R. Moldova vor fi anulate

Festivalul Mărțișor, expozițiile, competițiile sportive și celelalte manifestări în masa vor fi anulate. Decizia a fost anunțată marți de ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, la finele ședinței Punctului Focal și a fost luată pentru prevenirea și controlul COVID-19, comunică MOLDPRES.

Șefa de la Sănătate a menționat că s-a decis interzicerea tuturor manifestărilor în masă, indiferent de tipul lor. Ea a specificat că a fost deja inițiat un dialog cu reprezentanții cultelor pentru a fortifica măsurile de prevenire și profilaxie a COVID-19 în biserici. ”Noi am inițiat un dialog cu reprezentanții tuturor cultelor și vrem să coordonăm cu fețele bisericești ca ele sa aducă mesaje despre riscurile de infectare și necesitatea de prevenire a răspândirii infecției. Vom discuta cu ele și despre măsurile de precauție pe care trebuie să le ia. Vom avea și o ședință”, a spus Dumbrăveanu.

Ministra a mai comunicat că tot astăzi s-a decis fortificarea punctelor de trecere a frontierelor terestre. Acolo vor activa medici care vor examina persoanele cu febră ce intră în țară și vor decide dacă sunt sau nu suspecți de COVID-19. “Vom elabora câteva scenarii cu privire la închiderea instituțiilor de învățământ și venim cu recomandări către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării de a fortifica măsurile de profilactică în instituții”, a adăugat Dumbrăveanu.

Oficiala a precizat că în prezent sunt examinate 10 cazuri suspecte de COVID-19 la adulți și două la copii. Medicii au preluat probe, iar în scurt timp se vor afla și rezultatele. Bolnavii au forme ușoare și au fost internați la spitalul “Toma Ciorbă” din capitală.

Ieri, Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică a decis un șir de măsuri restrictive menite să prevină importul și răspândirea infectării, printre care este sistarea zborurilor spre și din Italia, interzicerea operatorilor companiilor aeriene de a lua la bord pasageri care călătoresc din Italia, Iran, China, Coreea de Sud spre R. Moldova, obligarea operatorilor aerieni de a informa pasagerii curselor, care s-au îmbarcat din Italia, Iran, China și Coreea de Sud, inclusiv celor care au tranzitat aceste state, spre Moldova despre necesitatea declarării pe proprie răspundere a informațiilor prevăzute în fișa epidemiologică și despre plasarea în carantină la domiciliu pe un termen de 14 zile.

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

2 zile ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

2 zile ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

2 zile ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

2 zile ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

2 zile ago