Categories: SocialȘtiri

Manifestările în masă din R. Moldova vor fi anulate

Festivalul Mărțișor, expozițiile, competițiile sportive și celelalte manifestări în masa vor fi anulate. Decizia a fost anunțată marți de ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, la finele ședinței Punctului Focal și a fost luată pentru prevenirea și controlul COVID-19, comunică MOLDPRES.

Șefa de la Sănătate a menționat că s-a decis interzicerea tuturor manifestărilor în masă, indiferent de tipul lor. Ea a specificat că a fost deja inițiat un dialog cu reprezentanții cultelor pentru a fortifica măsurile de prevenire și profilaxie a COVID-19 în biserici. ”Noi am inițiat un dialog cu reprezentanții tuturor cultelor și vrem să coordonăm cu fețele bisericești ca ele sa aducă mesaje despre riscurile de infectare și necesitatea de prevenire a răspândirii infecției. Vom discuta cu ele și despre măsurile de precauție pe care trebuie să le ia. Vom avea și o ședință”, a spus Dumbrăveanu.

Ministra a mai comunicat că tot astăzi s-a decis fortificarea punctelor de trecere a frontierelor terestre. Acolo vor activa medici care vor examina persoanele cu febră ce intră în țară și vor decide dacă sunt sau nu suspecți de COVID-19. “Vom elabora câteva scenarii cu privire la închiderea instituțiilor de învățământ și venim cu recomandări către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării de a fortifica măsurile de profilactică în instituții”, a adăugat Dumbrăveanu.

Oficiala a precizat că în prezent sunt examinate 10 cazuri suspecte de COVID-19 la adulți și două la copii. Medicii au preluat probe, iar în scurt timp se vor afla și rezultatele. Bolnavii au forme ușoare și au fost internați la spitalul “Toma Ciorbă” din capitală.

Ieri, Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică a decis un șir de măsuri restrictive menite să prevină importul și răspândirea infectării, printre care este sistarea zborurilor spre și din Italia, interzicerea operatorilor companiilor aeriene de a lua la bord pasageri care călătoresc din Italia, Iran, China, Coreea de Sud spre R. Moldova, obligarea operatorilor aerieni de a informa pasagerii curselor, care s-au îmbarcat din Italia, Iran, China și Coreea de Sud, inclusiv celor care au tranzitat aceste state, spre Moldova despre necesitatea declarării pe proprie răspundere a informațiilor prevăzute în fișa epidemiologică și despre plasarea în carantină la domiciliu pe un termen de 14 zile.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago