O fostă editoare a revistei Vogue Australia, Kirstie Clements, care a condus această publicaţie timp de 13 ani, a scris o carte în care afirmă că fotomodelele recurg la diete extreme pentru a pierde în greutate şi a se menţine suple, ajungând chiar să mănânce şerveţele de hârtie pentru a nu avea senzaţia de foame, scrie doctorulzilei.ro.
Această ştire, care a făcut vâlvă pe internet în ultimele ore, este inclusă în cartea ‘The Vogue Factor’, publicată recent în Australia. În carte, fosta editoare susţine că, de-a lungul experienţei sale în fruntea revistei, a trăit numeroase experienţe în care a văzut cum manechinele ţineau regimuri alimentare drastice, dând exemplul uneia care, pe durate unei călătorii de trei zile, nu a mâncat nici măcar odată.
Ea mai scrie că atunci când fetele nu reuşesc să se afirme în Australia şi aleg o carieră în domeniul modellingului în altă ţară, ele apelează la astfel de diete severe pentru a scădea în talie suficient de mult astfel încât să ajungă la ceea ce jargonul Vogue numeşte ‘supleţe tip Paris’.
sursa: doctorulzilei.ro