Mandatul de arest pentru primarul de Orhei a fost prelungit cu încă 30 de zile

Arestul primarului de Orhei, Ilan Şor a fost prelungit cu încă 30 de zile. Decizia a fost luată astăzi de Judecătoria Buiucani, unde a continuat procesul în care edilul este acuzat de escrocherie și evaziune fiscală în proporții deosebit de mari.
Avocaţii primarului au calificat decizia drept una neîntemeiată şi contrară normelor naţionale şi europene, urmând să o conteste la Curtea de Apel Chişinău. Aceştia au declarat că astăzi a fost audiat un fost membru al Consiliului de Administraţie al Băncii de Economii în calitate de martor al acuzării. Avocaţii spun însă că declaraţiile martorului sunt în favoarea lui Ilan Şor, iar următoarea şedinţă va avea loc pe 23 martie.


Pe de altă parte, procurorul Andrei Băieşu a spus după şedinţă că în declaraţiile sale martorul a confirmat faptul că în perioada 2013-2014 Ilan Şor l-a convins pe el şi pe ceilalţi membri ai Consiliului de Administraţie de la Banca de Economii să acorde credite mai multor companii, pe care Şor le califica drept profitabile.

Primarul de Orhei a fost reţinut pe 22 iunie 2016, iar din august se află în arest la domiciliu. Acesta respinge acuzaţiile care îi sunt aduse şi se declară nevinovat. Banca de Economii este una din cele 3 bănci falimentate ( celelate două fiind – Banca Socială şi Unibank), în urma cărora statul şi-a asumat cheltieli de peste 13 miliarde de lei, pentru a astupa gaura creată de colapsul acestor instituţii bancare.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

5 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

2 săptămâni ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago