Majoritatea parlamentară a inițiat modificarea legii pentru a-i lua șefului statului dreptul să numească directorul Serviciului de Informații și Securitate. O inițiativă legislativă înregistrată de câțiva deputați ai majorității mai prevede că președintele nu îl va mai putea propune nici pe șeful pazei de stat, care îl apără inclusiv pe el. Deputații socialiști au criticat acest demers, spunând că e îndreptat împotriva fostului lor lider, președintele ales Igor Dodon, dar autorii propunerii spun că apariția acesteia acum e doar o coincidență.
Inițiativa, care urmează să primească, potrivit membrilor comisiei Parlamentare de profil, și avizul Guvernului, înainte de a formula un raport.
Potrivit prevederilor actuale ale legislației, șeful SIS este propus în funcție de Președinte și confirmat de Parlament pentru un mandat de 5 ani. Acesta poate fi eliberat din funcție tot de acesta, sau la propunerea deputaților din Parlament. Actualul șef al SIS, Mihai Balan, a fost numit în luna octombrie 2012 în funcție, pentru candidatura acestuia votând 60 de deputați.
sursa: europalibera.org