Select your Top Menu from wp menus

Majoritatea parlamentară a votat revenirea vârstei de pensionare la 63 de ani

Cu 56 de voturi ale deputaților, proiectul de modificare a Legii privind sistemul public de pensii a fost aprobat în prima lectură.

DOCUMENTUL prevede dreptul persoanelor care au contribuit la sistemul de pensionare și își pot confirma stagiul contributiv necesar, de a beneficia de pensie anticipată pentru stagiu lung. Acest fapt va permite realizarea dreptului la pensie până la împlinirea vârstei standard de pensionare.

Noile reglementări ale proiectului se referă și la restabilirea graficului de majorare a vârstei de  pensionare, stabilit în anul 2018.

Astfel, începând cu 1 ianuarie 2022 vârsta standard de pensionare pentru bărbați va fi de 63 de ani, iar stagiul complet de cotizare de 34 de ani.

Pentru femei, vârsta standard  de pensionare de 63 de ani va intra în vigoare începând cu 1 iulie 2028, iar stagiul complet de cotizare de 34 de ani va intra în vigoare începând cu 1 iulie 2024.

O altă prevedere a proiectului de lege vizează o modalitate nouă de stabilire a pensiei minime. Astfel, cuantumul acesteia va fi stabilit anual de către Guvern, iar valoarea lui va fi cel puțin egală cu cea din anul precedent.

De asemenea, se propune revizuirea formulei de indexare a pensiilor. Indexarea se va face o dată pe an, la data de 1 aprilie, iar coeficientul de indexare va fi racordat la cel al inflației pentru anul precedent indexării.

Proiectul de lege mai prevede și un coeficient de majorare a pensiilor în valoare de 50% din creșterea economică reală a anului precedent. Acesta va fi acordat anual,  în sumă fixă, la data de 1 aprilie.

Totodată, documentul prevede posibilitatea persoanei de a depune cererea de acordare a pensiei și în mod electronic, prin intermediul portalului www.servicii.gov.md sau al paginii web www.cnas.md al Casei Naționale de Asigurări Sociale, anunță un comunicat al serviciului de presă al Parlamentului.

Anul trecut coaliția PSRM-Șor a votat o lege potrivit căreia din 01 ianuarie 2022, femeile urmau să iasă la pensie la 57 de ani, iar bărbații la 62 de ani. P


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/majoritatea-parlamentara-a-votat-revenirea-varstei-de-pensionare-la-63-de-ani/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19