Select your Top Menu from wp menus

Majoritatea moldovenilor cred că reformele deservesc interesul cuiva şi cred că lucrurile merg într-o direcţie greşită

”Peste 62% dintre cetățenii Republicii Moldova consideră că evenimentele din interiorul ţării se desfăşoară într-o direcţie greșită, 18% – într-o direcţie corectă, alte 20% – nu ştiu”, arată datele studiului sociologic „Vox Populi – noiembrie 2013. Republica Moldova între opțiunea europeană și eurasiatică”, realizat de Asociaţia Sociologilor şi Demografilor din Republica Moldova.

Vicepreședintele Asociației, Andrei Dumbrăveanu, a relatat miercuri în cadrul unei conferințe de presă la ”INFOTAG” că o asemenea distribuire a răspunsurilor denotă mai degrabă o atitudine negativă faţă de direcţia de dezvoltare pentru care pledează Republica Moldova.

Potrivit lui, majoritatea populaţiei (66%) consideră că reformele din ţara noastră nu sunt eficiente şi doar 16% le apreciază pozitiv.

”De fapt, după 20 de ani de reforme cetățenii nu simt efectul acestora, considerând că reformele deservesc interesele personale ale cuiva (52%). Oamenii sunt îngrijorați de creșterea prețurilor (73%), de sărăcie, salariile şi pensiile mici – 69%, de corupţia funcţionarilor – 31% și mai puțin se arată îngrijorați de viitorul copiilor (27%) sau de emigrarea în masă peste hotare (13%). Aceste date demonstrează că oamenii sunt preocupați mai mult de faptul cum să supraviețuiască astăzi, decât de cei așteaptă mâine. Acest lucru s-a văzut și la manifestația din 3 noiembrie din centrul capitalei, când pe chipul oamenilor nu se citea entuziasm, dar îngrijorare”, a spus Dumbrăveanu.

sursa stire /foto: infotag.md


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/majoritatea-moldovenilor-cred-ca-reformele-deservesc-interesul-cuiva-si-cred-ca-lucrurile-merg-intr-o-directie-gresita/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19