Peste 53% din numărul celor care au ieșit la vot în raionul Orhei pe 20 octombrie au spus ”Nu” modificării Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Potrvit datelor CEC împotriva modificării Consituției au votat peste 22 mii alegători. În favoarea modificării au votat peste 19 mii orheieni.
La nivel de republică procesul de numărare a voturilor continuă, dar după procesarea a peste 84% din procesele-verbale, pe primul loc se plasează cei care s-au pronunțat împotriva modificării Constituției.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…