Şaisprezece din cei douăzeci şi şase de consilieri, prezenţi astăzi la şedinţa Consiliului Orăşenesc Orhei, au votat împotriva solicitării procurorei Adriana Beţişor de a-l suspenda din funcţie pe primarul Ilan Shor. Ceilalţi s-au abţinut, după o discuţie de doar 5 minute şi câteva opinii expuse în legătură cu aceasta.
Consilierul PD, Vladmir Popuşoi, a declarat că suspendarea primarului în general nu ţine de competenţa consiliului local, iar neafiliatul Vitalie Colun a spus că suspendarea din funcţie se face de către instanţa de judecată, în cazul în care dosarul se află în instanţă.
Consilierul comunist Oleg Vasilcan a cerut să se explice cine execută atribuţiile primarului. Viceprimarul Viorel Dandara a declarat că funcţionarea Primăriei este asigurată în proporţie de 100% de cei trei viceprimari, acestora fiindu-le delegat inclusiv dreptul de a semna documentele bancare.
Amintim că nucleul majorităţii constituite în CO Orhei după alegerile locale din anul trecut, este prezentat de fracţiunea care s-a autoîntitulat „Pentru Orhei”, creată din 13 consilieri ai MSPR „Ravnopravie” şi un consilier socialist.