Rusia pregăteşte introducerea trupelor cu destinaţie specială (speţnaz) din regiunea Rostov în Ucraina. Despre aceasta a anunţat astăzi în cadrul unui briefing şeful Centrului de Cercetări Militaro-Politice şi coordonatorul grupului Rezistenţa Informaţională, Dmitri Tîmciuk.
„În zilele de odihnă au fost primite confirmări concludente despre acest fapt, iar despre asta se poate vorbi în mod sigur. În regiunea Rostov sosesc unităţi de speţnaz, acestea sunt grupuri de cercetare şi diversiune din cadrul brigăzilor Direcţiei Centrale de Cercetare (GRU) a Rusiei. Potrivit datelor de care dispunem, comandanţii unităţilor ar fi orientaţi către introducerea în Ucraina la data de 15 iulie. Această dată a fost menţionată de mai multe ori în informaţiile pe care le primim”- a declarat Tîmciuk
Acesta mai spune că la moment se decide cum şi sub ce formă vor fi introduse aceste unităţi în Ucraina.
Fie se vor numi pacificatori şi Rusia se pregăteşte să intoducă aşa-zise trupe de menţinere a păcii în Ucraina, fie vor fi „omuleţi verzi” de tipul celor care au acţionat în ocuparea Crimeeiei.
Tîmciuk a numit aceste acţiuni drept o conştientizare a agoniei teroriştilor în Donbas şi tentativele Rusiei de a salva situaţia în orice fel
sursa: National.MD