Categories: PoliticȘtiri

Maia Sanu: N-am să plec atât timp cât o să am sprijin din partea oamenilo

Fosta prim-ministră Maia Sandu, președinta Partidulu Acțiune și Solidaritate, spune că nu se lasă de politică și nici nu pleacă din țară atât timp cât va avea sprijin și cât oamenii vor crede în acțiunile ei. Politiciana spune că de acum încolo, având în vedere că nu se mai regăsește în nicio funcție publică, se va ocupa mai mult de partid, de membrii organizațiilor teritoriale și va consolida forțele PAS, transmite IPN.

„Eu n-am să plec atât timp cât o să am sprijin, cât timp oamenii cred în ceea ce facem noi. Deci, atât timp cât o să avem sprijin din partea cetățenilor, eu și colegii mei o să continuăm să luptăm”, a declarat fosta prim-ministră la emisiunea „Cabinetul din umbră” de la postul Jurnal TV.

Politiciana spune că nu se întâmplă nimic grav dacă cei doi lideri ai blocului ACUM, Maia Sandu și Andrei Năstase, nu se mai regăsesc în Parlament pentru că formațiunea are echipe vocale în legislativ care o să-i reprezinte. „Iar noi o să avem mai mult timp ca să mergem să consolidăm partidul, să lucrăm cu oamenii noștri, să lucrăm cu primarii, cu consilierii la nivel raional, local. Avem timp să consolidăm partidele pentru ca să ne pregătim de următoarea luptă”, a afirmat Maia Sandu.

Totodată, Maia Sandu spune că blocul ACUM trebuie să rămână unit și componentele lui vor conlucra în continuare. „Trebuie să recâștigăm acei oameni care nu au mers la vot sau nu au găsit oferta noastră suficient de interesantă în aceste alegeri și de aceasta am spus că trebuie să ne consolidăm, să fim mai puternici, să demonstrăm că noi avem oameni care știu să administreze și să convingem mai multă lume”, a afirmat politiciana.

De asemenea, Maia Sandu spune blocul ACUM va lupta, din postura actuală, împotriva lui Igor Dodon prin toate mijloacele posibile.

Joi, 14 noiembrie, Parlamentul a acordat vot de încredere cabinetului de miniștri în frunte cu Ion Chicu și programului său de activitate. Noul guvern a fost susținut cu votul a 62 de deputați din fracțiunile Partidului Socialiștilor și Partidului Democrat.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago