Select your Top Menu from wp menus

Maia Sandu: Toată lumea trebuie să înțeleagă că acest proces de schimbare a puterii este ireversibil

Președinta Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, care a fost numită sâmbătă de Parlament în funcția de premier, declară că toată lumea trebuie să înțeleagă că procesul de schimbare a puterii este ireversibil. „Da, poate să încerce să facă violențe, asta ar fi foarte grav și consecințele pentru ei ar fi foarte grave”, a declarat Maia Sandu în platoul emisiunii „Politica Nataliei Morari” de la TV8, transmite IPN.

„Pentru oricine care știe să citească legea este absolut clar că deciziile Curții Constituționale sunt abuzive și ilegale. Nu au cum să-și imagineze că toată lumea o să uite, o să treacă cu vederea aceste lucruri și o să discute cu PDM. Pe de o parte, avem recunoașterea a tot mai multe țări străine și, pe de altă parte, poziția absolut ridicolă, absurdă care denotă disperarea Partidului Democrat”, spune Maia Sandu.

Potrivit ei, decizia Comisiei de la Veneția privind hotărârile emise de Curtea Constituțională de la Chișinău, care va fi emisă pe 21 iunie, va veni ca o confirmare pentru cei „care nu au citit legislația sau nu au făcut o analiză a situației”.

Președinta PAS nu exclude că liderul PDM, Vladimir Plahotniuc, ar putea să primească sancțiuni internaționale în cazul în care nu vrea să cedeze puterea. „El (n.r. Vladimir Plahotniuc) nu are altă alternativă. Trebuie să plece, trebuie să cedeze puterea în mod pașnic”, a declarat politiciana.

Sâmbătă, 8 iunie, a fost continuată ședința Parlamentului în cadrul căreia a fost învestit Guvernul în frunte cu Maia Sandu. Guvernul lui Pavel Filip refuză să plece din funcție făcând trimitere la deciziile Curții Constituționale care a dizolvat Parlamentul format în urma alegerilor din 24 februarie 2019.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/maia-sandu-toata-lumea-trebuie-sa-inteleaga-ca-acest-proces-de-schimbare-a-puterii-este-ireversibil/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19