Select your Top Menu from wp menus

Maia Sandu: Putem semnala elemente care pun în pericol caracterul liber al alegerilor

Lidera Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, susține că deși perioada electorală a început recent, deja pot fi semnalate elemente care pun în pericol caracterul liber și corect al alegerilor prezidențiale. Potrivit politicianei, Partidul Democrat, care deja a prezentat 29 de mii de semnături în susținerea candidatului Marian Lupu, ar fi colectat aceste semnături cu încălcarea legislației, transmite IPN.

Într-o conferință de presă, desfăşurată duminică, 4 septembrie, Maia Sandu a spus că există bănuieli rezonabile că Partidul Democrat ar fi abuzat de resursele administrative, ar fi impus primarii să lucreze în afara programului pentru a completa listele de subscripție. În acest sens PAS va depune o sesizare la Procuratura Generală.

În cadrul aceleiași conferințe de presă, Maia Sandu a spus că cetățenii din diasporă contactează PAS întrebând dacă pot semna pentru candidatul formațiunii la prezidențiale. Însă legislația nu permite ca cetățenii din diasporă să participe la susținerea unui candidat sau altul astfel discriminându-i.

Al treilea subiect la care s-a referit politiciana este că unii candidați se folosesc de numele Maiei Sandu în procesul de colectare a semnăturilor. PAS face apel la cei care își doresc să semneze pentru Maia Sandu să se asigure că pe listele de subscripție se regăsește numele său.

Maia Sandu este candidatul propus de PAS la alegerile prezidențiale care vor avea loc pe 30 octombrie.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/maia-sandu-putem-semnala-elemente-care-pun-in-pericol-caracterul-liber-al-alegerilor/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19