Noul preşedinte al Republicii Moldova a fost ales prin fraudă şi manipulare, astfel că avem un regim care nu ne reprezintă. Declaraţia a fost făcută de liderul PAS, în cadrul şedinţei Consiliului Politic Naţional al formaţiunii. Maia Sandu a mai declarat că în următorii ani va persista corupţia în toate sferele, dacă noul procuror general, învestit pe furiş, va rămâne în funcţie.
Liderul PAS s-a arătat nemulţumit şi de adoptarea proiectului de lege care prevede majorarea vârstei de pensionare şi de faptul că autorităţile nu s-au consultat cu cetăţenii.
Referindu-se la rolul bisericii, Maia Sandu a spus că îşi doreşte ca aceasta să ajute societatea, dar să nu se implice în politică, aşa cum s-a întâmplat în campania electorală. Membrii Partidului Acţiune şi Solidaritate îşi propun ca în anul care vine să se pregătească de alegerile parlamentare şi să constituie în fiecare raion organizaţii teritoriale.
sursa: jurnal.md
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…