Select your Top Menu from wp menus

Maia Sandu: „PD-ul forţează votarea în prima lectură a sistemului uninominal, ignorând părerea partenerilor externi; Trebuie să ne opunem şi să contracarăm acest act de batjocură”

Partidul Democrat forţează votarea în prima lectură a sistemului uninominal, ignorând părerea partenerilor străini, care au bătut alarma cu privire la pericolul instaurării unei dictaturi în Republica Moldova. Astfel, cele mai sumbre aşteptări s-au adeverit. Declaraţiile au fost făcute de liderul Partidului Acţiune şi Solidaritate, Maia Sandu, după introducerea proiectului privind modificarea sistemului de vot pe agenda legislativului.

Astăzi, în cadrul şedinţei Parlamentului, Andrian Candu a propus introducerea pe ordinea de zi a legislativului proiectul de lege cu privire la introducerea sistemului uninominal în Republica Moldova. Iniţiativa lui Candu a fost susţinută chiar dacă nu a fost discutată la Biroul Permanent al legislativului.

Acum două zile, preşedintele Partidului Popular European (PPE), Joseph Daul, şi preşedintele Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa (ALDE), Hans Van Baalen, au lansat o declaraţie comună în legătură cu propunerea Partidului Democrat privind schimbarea sistemului electoral al Republicii Moldova. Astfel, oficialii au menţionat că iniţiativa PD nu reprezintă dorinţa cetăţenilor RM, dar interesul celor care vor să se menţină la putere cu orice preţ. Totodată, Joseph Daul şi Hans Van Baalen au menţionat că dacă va fi implementată această schimbare, PPE şi ALDE vor cere suspendarea finanţării europene pentru Republica Moldova.

sursa: jurnal.md


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/maia-sandu-pd-ul-forteaza-votarea-in-prima-lectura-a-sistemului-uninominal-ignorand-parerea-partenerilor-externi-trebuie-sa-ne-opunem-si-sa-contracaram-acest-act-de-batjocura/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19