Maia Sandu: Nu am cerut să formez eu Cabinetul de miniștri

Ministrul în exercițiu al Educației, Maia Sandu, a făcut unele precizări în legătură cu nominalizarea sa la funcția de prim-ministru și condițiile pe care aceasta le-ar fi cerut de la membrii Alianței.

Pentru că există diverse interpretări ale „condițiilor mele” pentru a accepta nominalizarea la funcția de Prim-ministru, vreau să fac următoarele precizări:

1) nu am cerut să formez eu Cabinetul de miniștri. Realizez că e dreptul partidelor să înainteze persoane conform acordului încheiat. Cred, totuși, ca trebuie să pot să „am un cuvînt de spus” asupra componenței.

2) Nu pot să-mi asum responsabilitatea pentru politica economică și financiară a statului și să fiu sigură că voi putea realiza toate măsurile pentru obținerea unui program cu Fondul Monetar Internațional atîta timp cît Guvernul nu are un partener de încredere la Banca Națională.

Evenimentele din ultimele luni ne-au demonstrat că nu putem fi siguri că managementul actual al Băncii face tot posibilul pentru a asigura integritatea și stabilitatea sistemului bancar.

3) În primele zile ale activității sale, noul Guvern va trebui să vină cu un plan de măsuri anticriză, care va include și reducerea semnificativă a cheltuielilor publice. Este evident că, cel puțin pe termen scurt, aceste măsuri nu vor contribui la creșterea standardelor de viață ale populației. Pentru ca să avem obraz să cerem populației ca să ne sprijine să putem depăși această situație, care este o consecință directă a furtului din sistemul bancar, trebuie, cel puțin, să transmitem un semnal clar că instituțiile statului, în sarcina cărora este tocmai prevenirea unor asemenea ilegalități, sînt sancționate.

De asemenea, am solicitat ca, înainte să inițiez orice discuție cu deputații, să am o întîlnire cu conducerea partidelor, cu participarea partnerilor de dezvoltare, pentru a mă asigura că avem aceeași înțelegere și același nivel de angajament cu privire la acțiunile pe care trebuie să le întreprindem în vederea deblocării finanțării externe, dar și pentru a exprima solicitările la care m-am referit mai sus.

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

3 zile ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

3 zile ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

3 zile ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

4 zile ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

4 zile ago