Ex-ministra Educației, Maia Sandu, creditată acum cu cea mai mare încredere de către cetățeni este dispusă să revină în politica din Republica Moldova dacă „vor fi eliminate impedimentele pentru oamenii integri care ar vrea să contribuie la schimbare” . Într-un interviu acordat portalului Anticoruptie.md, fostul oficial deschide parantezele privind motivile pentru care partidele aflate la guvernare nu au susținut candidatura sa la funcția de prim-ministru și face prognoze sumbre pentru viitorul actualei guvernări. În același timp, Maia Sandu exprimă temeri în legătură cu mișcările făcute în Educației de succesoarea sa, Corina Fusu, și încurajează Platfoma DA și cetățenii care protestează să pună presiuni pe guvernanți până obțin schimbările necesare.
Anticoruptie.md: De câteva săptămîni sunteți în SUA. Care e scopul acestei vizite? Ce face acum Maia Sandu?
Maia Sandu: Sunt în SUA pentru câteva săptămâni, într-o vizită pe care am planificat-o cu mai mult timp în urmă. Am anunțat mai devreme că nu vreau să plec din educație și încerc să mă documentez aici despre posibilitățile de implicare. Discut cu persoane cu experiență în domeniul educațional din sectorul asociativ, dar și cu altă lume preocupată de buna guvernare. Sper să reușim împreună cu câțiva colegi să creăm o organizație non-guvernamentală care să contribuie la promovarea reformelor în Republica Moldova.
Modul în care a fost respinsă candidatură dumneavoastră la postul de prim-ministru pare mai degrabă desprinsă dintr-o schemă prin care se dorea scoaterea dumeavoastră din structura politică existentă în R. Moldova, întrucât o persoană care spune lucrurilor pe nume devine indezirabilă Puterii. Ce credeți despre felul în care ați fost scoasă din actuala structură guvernamentală?
Indiferent care au fost motivele nominalizării și respingerii candidaturii mele la funcția de prim-ministru, pentru mine a fost clar din start că șansele de a obține sprijin suficient în Parlament pentru lucrurile pe care aș fi vrut să le fac erau aproape inexistente. Cu toate că nu am participat la negocierile din această vară, am asistat la câteva discuții atunci când se elabora programul pentru Guvernul Leancă II și am putut să mă conving că interesul pentru reforme adevărate era foarte mic. Atunci exponenții Partidului Democrat au tot căutat scuze pentru a amâna o reforma sau alta, iar cei de la PLDM nu au insistat prea mult. Și nu cred că venirea PL schimbă cumva situația, pentru că, cel puțin până acum, nu am văzut nici o reformă realizată de acest partid. Refuzul liderilor acestor formațiuni politice de a discuta condițiile formulate de mine a fost o dovadă în plus că se căuta o persoană care să ajute guvernarea să treacă peste o eventuală “toamnă fierbinte”, nu mai mult. Poate că eu prezentam un anumit interes din perspecitva credibilității pe care o am în rândul partenerilor de dezvoltare și, respectiv, a capacității de restabilire a finanțării externe, dar în momentul în care liderii politici s-au convins că eu nu o să mă ocup de lustruirea imaginii acestei guvernări, au decis să nu riște.
În ce relații ați rămas cu partidul care v-a promovat la funcția de ministru al Educației?
Întotdeauna am apreciat sprijinul pe care l-am obținut de la partid pentru promovarea reformelor în educație. Se pare însă că partidul a renunțat să mai creadă în importanța educației. Spun asta nu doar pentru că nu a reușit să mențină echipa precedentă la minister, dar și pentru că nici în Guvern, nici în partid nu se încearcă apărarea reformelor inițiate în educație și stoparea acțiunilor conducerii actuale a ministerului de discreditare a acestor reforme. Societatea civilă este singurul avocat al reformelor în educație. Acest comportament decepționează nu doar oamenii din sistemul educațional care au pus umărul la reformarea sistemului, dar și electoratul care a sprijinit partidul pentru a continua procesul de modernizare a țării. Știu că sună părtinitor pentru că am lucrat în acest sector, dar cred că PLDM a pierdut și ultimul bastion prin abandonarea reformelor în educație.
Din postările pe unele rețele de socializare știm că urmăriți îndeaproape ce se întâmplă în Ministerul Educației de la venirea noului ministru. O parte din echipa cu care ați lucrat a fost nevoită să plece. Este acesta un semnal că o mare parte din reformele pornite ar putea fi stopate sau, și mai rău, se va reveni la practicile corupte, ce au măcinat sistemul educațional ani de zile?
Nu vreau să fac speculații despre cum se va comporta noua conducere a ministerului, dar prima decizie de modificare a modalității de selectare a directorilor de școli este total neinspirată. În general, de-a lungul timpului, Partidul Liberal a criticat mai multe reforme inițiate de echipa precedentă, reforme care au fost apreciate de societate, așa că am putea asista la o alunecare pe mai multe dimensiuni. Un semn prost este și faptul că noua conducere a ministerului implică în procesul de luare a deciziilor persoane cu reputație dubioasă, despre care actorii din sistemul educațional au păreri foarte proaste și care nu au cum să contribuie la consolidarea încrederii în instituțiile statului. Însă cea mai mare daună pe care o pot aduce sistemului noii decidenți de la educație ar putea fi intervenția în modalitatea de organizare a bacalaureatului. Urmează să vedem dacă se va ajunge atât de departe.
Populația are din ce în ce mai puțină încredere în actuala guvernare, dovadă fiind și protestul masiv, inițiat de Platforma DA la 6 septembrie, care continuă până astăzi. Se pare că autoritățile ignoră acțiunile protestatarilor. Cum comentați această situație?
Protestatarii au formulat niște cerințe absolut legitime atunci când au cerut demiterea șefilor mai multor instituții ale statului pe motiv că acestea nu și-au făcut treaba. Reacția autorităților, în special a Parlamentului, având in vedere că majoritatea instituțiilor vizate se află în subordinea acestuia, este de-a dreptul sfidătoare. Politicieni care și-au subordonat sistemul ne povestesc acum cât de greu este să schimbi un sistem. Într-adevăr, nu este ușor, dar schimbarea începe de la numirea în funcție a oamenilor care vor și au competențe minime să-l schimbe. Nu știu pe ce contează guvernarea atunci când ignoră în totalitate cerințele cetățenilor. Pe lângă faptul că denotă lipsă de respect față de propriul electorat, mi se pare și o strategie perdantă.
Cum este văzută la moment Moldova de peste ocean, din structurile internaționale?
În general, organizațiile internaționale care lucrează în domeniul dezvoltării sunt foarte atente atunci când dau aprecieri țărilor pentru că nu vor să fie acuzate de imixtiune în viața politică. Mai ales, acestea nu dau aprecieri persoanelor concrete. De aceea, atunci când oameni cu funcții de răspundere din Republica Moldova afirmă că trebuie să cerem Fondului Monetar Internațional să evalueze activitatea guvernatorului Băncii Naționale a Moldovei, aceștia nu au idee despre competențele FMI. Sau fac asemenea afirmații tocmai pentru a tergiversa procesul demiterii și a prelungi șederea în oficiu a actualului guvernator, care, pentru acești oficiali, pare a fi o persoana foarte prețioasă. Cu toate acestea, în ultimele luni, am auzit destul de multe aprecieri dure la adresa actualei guvernări de la toți partenerii de dezvoltare a țării. Dintr-o “istorie de succes”, Republica Moldova s-a transformat într-o mare decepție. Mai grav este că știrile despre guvernarea proastă din Moldova au făcut înconjurul lumii și au șifonat semnificativ imaginea țării, lucru care va face extrem de dificilă atragerea investițiilor străine în următorii ani chiar și în cazul îmbunătățirii actului de guvernare.
Moldova are nevoie acum mai mult ca niciodată de lideri noi în politică, la guvernare. Cetățenii vă creditează cu tot mai mare încredere și își pun speranța în dumneavoastră. Vă vedeți revenită din nou în politica din R. Moldova în timpul apropiat, în fruntea unui partid, bunăoară?
Am spus-o cu mai multe ocazii că nu sunt atrasă de politică. În același timp, cred ca șantajul la care ne supune în ultima vreme actuala guvernare, precum că nu există alternativă pe dreapta și de aceea trebuie să suportăm situația în continuare așa cum este, va determina intrarea în politică și a unor oameni care nu visează neapărat la o carieră politică. Ideea este ca în politică să apară și oameni motivați de altceva decât de puterea politică, îmbogățirea peste noapte sau ambițiile personale. În același timp, modalitatea opacă de finanțare a partidelor politice în Republica Moldova reprezintă un impediment major pentru oamenii integri care ar vrea să contribuie la schimbare. Acest impediment este valabil și pentru mine și colegii mei, de aceea nu pot să ofer un răspuns clar dacă, cum și când voi reveni în politică.
Presa a vehiculat ideea că ați putea deveni lider al Platformei DA, care, conform sondajelor, este singura formațiune din societatea civilă care se bucură de o încredere mare a populației. Vă vedeți în fruntea acestei platforme sau a unui partid ce ar putea să ia naștere în curând în baza Platformei DA?
Eu sprijin protestele, pentru că, la moment, acestea reprezintă singura modalitate serioasă de exercitare a presiunii asupra partidelor politice în vederea determinării acestora să îmbunătățească actul de guvernare. Eu cred însă, la fel cum au declarat și membrii acesteia, că Platforma DA trebuie să rămână o formațiune civică care să pună presiune pe guvernare atunci când e necesar, indiferent de cine se află la guvernare. Acum cred că e important ca Platforma să prioritizeze revendicările și să mențină constantă presiunea asupra guvernării, cu sprijinul cetățenilor.
Cum vedeți viitorul Moldovei în următorii ani?
Îmi vine greu să fac o prognoză; sunt prea multe necunoscute. Probabil că ne putem aștepta la două scenarii. Unul, în care guvernarea reușește să obțină resurse minime pentru a ține situația sub control pentru un timp, inclusiv prin obținerea programului cu FMI. Dar chiar și în cadrul unui program convenit cu FMI, reformele vor fi cosmetice. Echipa actuală a demonstrat cu prisosință că poate doar să scrie și să vorbească despre reforme serioase, nu să le și implementeze. Pe termen mediu și lung, costurile economice și sociale ale acestui scenariu vor fi mari. Un alt posibil scenariu ar fi alegerile parlamentare anticipate, pe motiv că guvernarea actuală nu reușește să obțină suficiente resurse să “cârpească” bugetele pentru anii 2015-2016, sau pentru că nu se reușește alegerea Președintelui țării. Anticipatele comportă și ele anumite riscuri. Acestea pot aduce la putere partide de stânga, care vor tergiversa în continuare procesul de modernizare a țării și care vor încerca să crească influența Rusiei în Republica Moldova, lucru care, vreau să sper că nu se va întampla atât de ușor, inclusiv datorită rolului pe care îl joacă Ucraina în regiune. Sau, dacă apar niște forțe sănătoase pe dreapta, alegerile anticipate ar putea oferi o oportunitate reală de schimbare a clasei politice și, respectiv, a modului de administrare a țării. În orice caz, pe termen scurt, situația va fi destul de dificilă din cauza costurilor de acoperire a găurilor din sistemul bancar, a credibilității scăzute a instituțiilor statului în ochii cetățenilor și a imaginii proaste pe care o are țara în exterior. Pe termen mediu și lung, viitorul va arăta diferit, în funcție de ce se va întâmpla în următoarele 6-9 luni.
Ce acțiuni trebuie să întreprindă puterea de la Chișinău ca să-și recapete din imagine și să câștige încrederea oamenilor?
Șansele puterii actuale de a-și recăpăta încrederea sunt foarte mici. Vedem că și atunci când exponenții actualei puteri vin cu idei bune (ceea ce nu se întâmplă prea des), acestea sunt întâmpinate cu suspiciune de membrii societății civile. Oricum, un pas important pe care autoritățile îl pot face în această direcție este să elibereze din funcții persoanele a căror demisie este cerută de cetățeni și să numească oameni care vor trece de toate filtrele societății civile, pentru a fi asigurate integritatea și profesionalismul acestora.
Ce credeți că trebuie să facă cetățenii, societatea civilă, presa, ca să nu lase Moldova să se cotilească în beznă?
Trebuie să continue ceea ce au început: să ceară transparență, să pună la stâlpul rușinii oficialii care încalcă legea sau care nu-și fac treaba bine, să protesteze și, cel mai important, să contribuie la educarea societății pentru ca, până la următoarele alegeri, să avem oameni cu gândire critică, oameni care nu pot fi manipulați.
Care sunt planurile dumneavosatră pentru viitorul apropiat?
O să încerc și eu să contribui la acest proces, construind o organizație care să monitorizeze deciziile și acțiunile administrației publice și să propună soluții pentru problemele cu care se confruntă țara.
sursa: anticoruptie.md
Direcția Situații Excepționale mun. Orhei a IGSU continuă să desfășoare măsuri de prevenire a…
Câțiva candidați supleanți pe lista Partidului ”RENAȘTERE” sunt imposibil de identificat pe teritoriul comunei Pelivan…
Biroul Național de Statistică informează că, prețurile medii de consum în octombrie 2024 s-au majorat…
Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței (ECRI) felicită autoritățile moldovene pentru eforturile lor de a…
Până în prezent înotătorul Ion Lazarenco Tiron nu a primit nici un răspuns la plângerile…