Categories: PoliticȘtiri

Maia Sandu: Îl somez pe Alexandru Pînzari să înceteze acțiunile de intimidare

Premierul ales Maia Sandu l-a somat pe șeful Inspectoratului General al Poliției, Alexandru Pînzari, și pe toți cei care, în opinia ei, execută „ordine ilegale grave”, să înceteze toate „acțiunile de destabilizare a ordinii publice și de intimidare a celor care se opun unui regim ilegal”. Apelul Maiei Sandu vine în contextul suspendării din funcție a mai multor angajați a Direcției a șasea din cadrul Inspectoratului Național de Investigații, transmite IPN.

„Dacă ei se ascund în spatele deciziilor Curții Constituționale, vreau să-i atenționez că mai presus de toate este Constituția țării. Actele Curții Constituționale nicidecum nu pot contraveni Constituției. Or, ceea ce a făcut așa-numita Curte Constituțională este anume asta – a încălcat prevederile Constituției. Domnule Pînzari, sunt sigură că înțelegeți – fiecare acțiune ilegală a dumneavoastră din aceste zile înseamnă ani grei de pușcărie pentru complicitate sau chiar participare la uzurparea puterii de stat. Sunteți gata să vă asumați acest lucru pentru un bandit?”, a declarat Maia Sandu într-un briefing de presă.

Premierul ales a mai afirmat că „cei care îndeplinesc acum ordinele ilegale ale lui Plahotniuc, vor fi pedepsiți conform legii și vor răspunde în fața unei justiții independente pentru crime împotriva poporului Republicii Moldova”.

În ce privește activitățile Poliției, Maia Sandu a precizat că Legea cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public spune clar că „funcționarul public are dreptul să refuze, în scris și motivat, îndeplinirea dispozițiilor, scrise sau verbale, primite de la conducător dacă le consideră ilegale”.

Șase angajați ai Direcției a șasea din cadrul Inspectoratului Național de Investigații au fost suspendați din funcție, pentru că și-au manifestat susținerea pentru Guvernul condus de Maia Sandu. Miercuri, 12 iunie, la sediul în care se află birourile angajaților suspendați, au fost mobilizați mai mulți carabinieri și angajați ai Brigăzii cu destinație specială „Fulger”

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago