Select your Top Menu from wp menus

Maia Sandu: Forţele de dreapta au nevoie de un candidat unic la prezidenţiale

Liderul PAS, Maia Sandu, susţine că decizia de înaintare a unui candidat pentru alegerile prezidențiale din partea formațiunii pe care o creează cu echipa sa, va fi luată ulterior și că orice membru de partid va putea concura pentru această nominalizare.Declaraţiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Punctul pe azi” de la postul de televiziune „TVR Moldova”.
Maia Sandu a spus că anterior nu se gândea la funcția de președinte, dar acum alegerea unui președinte onest va însemna un prim pas pentru reechilibrarea sistemului politic din Republica Moldova.
„Îmi doresc ca în Republica Moldova să fie ales un preşedinte care ar face un prim pas în direcţia destituirii regimului oligarhic şi a reconstituirii instituţionale. Nu m-am gândit dacă să candidez şi nici nu mi-am propus scopul ca să ajung preşedinte. Mi-am propus schimbarea sistemului”, a precizat Maia Sandu.
Liderul PAS şi-a reiterat poziţia că trebuie să fie desemnat un candidat unic al forţelor de dreapta, pentru a nu fragmenta voturile. „Trebuie să identificăm un candidat integru, cu capacităţi manageriale, să nu fie şantajabil. În ultimul timp, la posturi de conducere au fost desemnate mai mult persoane şantajabile, cu probleme de integritate”, a declarat Sandu.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/maia-sandu-fortele-de-dreapta-au-nevoie-de-un-candidat-unic-la-prezidentiale/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19