Categories: PoliticȘtiri

Maia Sandu despre decizia PDM: Este una firească, dar întârziată

Premierul Maia Sandu spune că decizia Partidului Democrat de vineri, 14 iunie, de a merge în opoziție, este una firească, dar întârziată. În cadrul unui briefing de presă, Maia Sandu a declarat că „nu există demisie a unui guvern care nu există, întrucât, Guvernul Filip nu mai există din 8 iunie 2019”, transmite IPN.

Potrivit Maiei Sandu, „acțiunile abuzive dictate de către liderul PDM, Vlad Plahotniuc, printre care blocarea instituțiilor statului, șantajul și amenințările cetățenilor, nerecunoașterea unui guvern învestit și emiterea unor hotărâri ilegale, sunt acțiuni care nu vor rămâne nepedepsite”.

Politiciana a menționat că „Vlad Plahotniuc a vrut să nimicească orice urmă de democrație, ținând în captivitate o țară întreagă, timp de șapte zile, inclusiv proprii membri de partid, pentru securitate unui singur om”. „În foarte scurt timp justiția independentă va aplica sancțiunile corespunzătoare, conform literei și spiritului legii pentru cetățeanul Plahotniuc și cei care au încălcat prevederile legale subordonându-i-se direct”, a spus premierul.

Lidera PAS și-a exprimat speranța că decizia PDM este una asumată, sinceră și nu reprezintă o capcană prin care își rezervă timp pentru pregătirea unor acțiuni subversive. Maia Sandu afirmă că „pentru a-și demonstra rolul de partid de opoziție, fără blocaje și acțiuni, care ar periclita funcționarea administrației publice centrale, PDM trebuie să-și retragă toate forțele paramilitare și persoanele din jurul instituțiilor publice”. De asemenea, „să înceteze terorizarea funcționarilor publici”. Judecătorilor Curții Constituționale li se solicită să-și revizuiască deciziile din 7-9 iunie, ulterior să-și dea demisia in corpore. Același lucru, i se solicită și procurorului general.

Maia Sandu a mulțumit cetățenilor pentru că au păstrat o atitudine calmă și au încurajat să se meargă înainte. „În sfârșit, am câștigat în fața răului!”, a spus Maia Sandu. Premierul a anunțat că pentru mâine ar urma să anunțe o ședință operativă a Guvernului.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago