Pedepsirea corupților și îndeplinirea cu profesionalism a obligațiilor
de către judecători și procurori este o dorință a cetățenilor. Afirmația
aparține premierului Maia Sandu și a fost făcută la deschiderea mesei
rotunde cu tema „Prioritățile Guvernului în domeniul justiției și
anticorupție”, care a avut loc pe 22 iulie la Palatul Republicii.
Potrivit unui comunicat al Guvernului Republicii Moldova, la eveniment
au fost prezenți doi experți străini în domeniul justiției și
anticorupție, Laura Ștefan din România, și Eka Zguladze din Georgia.
„Sprijinul acordat de acești experți cu autoritate în domeniul luptei
împotriva corupției este foarte important pentru Guvernul Republicii
Moldova și pentru agenda fermă a noii guvernări de a reforma justiția”,
se arată în comunicat.
De asemenea, la eveniment au fost inițiate primele consultări interne
între Guvern și societatea civilă cu privire la asigurarea independenței
justiției. „O prioritate urgentă a noului Guvern este reforma
justiției, așa încât să fie eliminat controlul politic asupra sistemului
judecătoresc, procurorii să înceteze să îndeplinească comenzi politice,
iar judecătorii să lucreze în interes național și să protejeze
cetățenii cinstiți. Din cauza lipsei unei justiții independente din
ultimii ani, cetățenii au pierdut încrederea în stat”, a declarat
Premierul Sandu la ședința de consultări.
Discuțiile vor continua și marți, 23 iulie. Evenimentul este organizat
în cadrul proiectului „Suport instituțional pentru dezvoltarea
organizației”, implementat de Centrul de Resurse Juridice din Moldova și
finanțat de Suedia.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…