Select your Top Menu from wp menus

Maia Sandu: Avem semnăturile necesare pentru înregistrarea partidului

Echipa fostului ministru al educaţiei, Maia Sandu, a reuşit să colecteze numărul de semnături necesare pentru înregistrarea formaţiunii politice PAS. Anunţul a fost făcut de către Maia Sandu în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la postul de televiziune „N4”,  transmite IPN.

„Pentru înregistrarea unei formaţiuni politice la Ministerul Justiţiei sunt necesare 4 mii de semnături. Noi avem peste 6 mii. Deocamdată, ne abţinem să depunem cererea de înregistrare, deoarece oamenii continuă să adere la partidul nostru. Cred că până în luna mai PAS va fi un partid cu acte în regulă. Acum suntem la etapa de formare a organizaţiilor teritoriale”, a precizat Sandu.

Maia Sandu a declarat că încă nu s-a decis dacă va candida la preşedinţia PAS. „Nu este proiectul meu în exclusivitate. Suntem un grup care am lucrat la formarea partidului. Mai trebuie de făcut şi diferenţa dintre lider de partid şi preşedinte de partid. Noi ne dorim ca PAS să fie un partid de factură nouă”, a spus Sandu. În acest context, ex-ministra educaţiei a spus că nu ştie dacă fostul procuror al municipiului Chişinău, Ion Diacov, va fi acceptat în rândurile PAS. „Sunt informaţii că ar fi o persoană controversată. Dar va decide comisia de etică a PAS”.

Referindu-se la alegerile prezidenţiale, Maia Sandu a opinat că ar fi bine ca partidele de dreapta să convină asupra unui candidat comun. „Sunt multe partide şi dacă fiecare va veni cu candidatul său, electoratul de dreapta va fi fărâmiţat, fapt care va fi convenabil pentru cei de la guvernare”, a argumentat Sandu.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/maia-sandu-avem-semnaturile-necesare-pentru-inregistrarea-partidului/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19