Categories: PoliticȘtiri

Maia Sandu: Această guvernare nu mai este legitimă

Ex-ministrul educaţiei Maia Sandu susţine că această guvernare nu mai este legitimă, că nu mai reprezintă voinţa poporului.

„Regret că s-a ajuns la violențe. Dar așa cum oamenii au forțat ușa Parlamentului, așa ați forțat și voi, dragi parlamentari, ușa politicii în ultima vreme.”, scrie politiciana pe pagina sa de pe o reţea de socializare.
„Este clar pentru toți că această guvernare nu mai este legitimă, că nu mai reprezintă voința poporului. Modul în care a fost creată aşa-zisa majoritate parlamentară, modul în care a fost votat guvernul nu au nimic în comun cu practicile democratice. Mă întreb cui au jurat credință membrii guvernului la miez de noapte? Cetățenilor de care s-au ascuns și pe care i-au înșelat?
E firesc să le fie frică după ce au mințit și au furat poporul. E firesc ca oamenii să fie înrăiți și revoltați.
Pe de altă parte, sînt convinsă că prin metode necivilizate nu poți ajunge la o viață civilizată. Iată de ce chem susținătorii PAS să nu se lase antrenaţi în acte de violenţă, deoarece violenţa dezbină, în loc să unească, şi ne face mai slabi, în loc să ne facă mai puternici.
Situația în care ne aflăm este foarte dificilă. Pe de o parte, ne confruntăm cu un regim corupt care ne-a sărăcit și care acum atentează la libertățile pe care cu atîta greu le-am obținut. Pe de altă parte, există riscul ca de supărarea noastră să beneficieze forțe care nu neapărat împărtăşesc valorile democratice.
Fac apel la societatea civilă să continue protestele, dar pe o platformă care să reunească toate forțele democratice, anume pe platforma civică. O platformă care să permită tuturor cetățenilor, ce împărtășesc aceleași valori democratice, să își apere drepturile, mai presus de interesele de partid. Și asta pentru că democrația nu poate fi scoasă la tocmeală. Viața oamenilor nu poate fi subiect de tîrguri politice. Moldova trebuie scoasă de sub terapia de șoc care i-a tot fost aplicată de regimul oligarhic și adusă în albia normalității.”, mai spune Maia Sandu.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago