Maia Sandu a câștigat primul tur al prezidențialelor (99,81% procese verbale)

Lidera PAS Maia Sandu a cîștigat primul tur al alegerilor prezidențiale şi se va cofrunta în al doila tur, pe 15 noiembrie cu preşedintele în exerciţiu Igor Dodon, care a candidat ca independent , susținut de Partidul Socialiștilor.

Potrivit datelor Comisiei Electorale Centrale, după procesarea a 99.81% din procesele verbale, fostul premier Maia Sandu, a obținut 36.10%, din voturi față de președintele Igor Dodon cu 32.66% din sufragii.

Pe locul trei s-a situat primarul de Bălți, Renato Usatîi, liderul Partidului Nostru, cu 16.96%, urmat de Violeta Ivanov, din partea partidului Șor cu 6,65% .

Participarea la vot duminică a fost de numai 42,7 la sută, într-un scrutin care s-a desfășurat în condiții speciale din cauza pandemiei de coronavirus.

Rezultatul este o surpriză pentru că toate sondajele de opinie dar și cele două sondaje efectuate duminică, în timpul și după ieșirea de la urne, îl plasau pe președintele Dodon în frunte cu un avans de minim 10%.

Avansul liderei PAS, Maia Sandu a fost cimentat, arată datele statistice, prin votul diasporei, care a ieșit masiv la vot, depășind toate recordurile de participare, cu peste 140 de mii de voturi exprimate.

sursa: europalibera.org

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago