Statul oferă suport financiar pentru a acoperi cheltuielile pentru măsurile fitosanitare agenților economici care au înregistrat prejudicii în urma calamităților naturale din anul curent, în particular, înghețurile târzii de primăvară. Mijloacele financiare vor fi alocate din Fondul de Rezervă al Guvernului.
Despre aceasta a anunțat ministrul Eduard Grama în cadrul unei ședințe care a avut loc vineri, 2 septembrie, și la care au participat conducerea asociațiilor de profil: „UniAgroProtect”, „AGROinform”, „Moldova Fruct”, Federația Națională a Fermierilor din Moldova și Asociația producătorilor și exportatorilor de struguri din Moldova , notează Agrobusiness.md.