Mai mulţi ofiţeri ai SIS au fost concediaţi în ultimele luni relatează Radio Orhei cu referire la un comunicat plasat pe pagina electronică a Serviciului de Informaţii şe Securitate. Printre altele în comunicat se menţionează că pe parcursul ultimelor trei luni de zile, au fost concediaţi din serviciu şi suspendaţi din funcţii mai mulţi titulari ai efectivului superior de comandă, inclusiv şefi de direcţii generale din cadrul aparatului central. Totodată, iremediabil au fost excluşi din domeniu conducătorii subunităţilor teritoriale Cahul, Edineţ şi Hînceşti ale SIS.
În comunicat se mai spune că transformarea fundamentală a SIS vizează reorganizarea, debirocratizarea şi fluidizarea a elementului de comandă.
Tot astăzi într-un alt comunicat serviciul anunţă crearea unui Grupu de comunicare şi relaţii publice al SIS în vederea realizării viziunii şi misiunii Serviciului în societate, promovării, dezvoltării şi implementării standardelor culturii de securitate în spiritul cunoaşterii de către locuitorii ţării a riscurilor şi ameninţărilor la adresa securităţii naţionale.