Salvatorii și pompierii din Orhei în ultimele 24 ore au intervenit în patru situații excepționale. Potrivit căpitanului Diana Maxim, din cadrul Direcției Situații Excepționale Orhei, în amiaza zilei de 16 septembrie pompierii au lichidat un incendiu la gunoiștea din satul Ivancea, iar spre seara zilei au intervenit repetat la fața locului.
Tot ieri, un locatar de pe str. Calușarilor din Orhei a solicitat ajutorul salvatorilor pentru a-i fi deblocată ușa de la intrarea casei proprie.
La 16 septembrie, în jurul orelor 21:25, în satul Step Soci, a avut loc un accident rutier cu implicarea unei motociclete și unui autovehicol. În urma impactului rutier, pompierii au intervenit la lichidarea scurgerii de combustibil din cele două unități de transport, care s-a extins pe o porțiune de traseu.
În acest context, Direcţia SE Orhei avertizează repetat populaţia despre pericolul incendierii vegetaţiei uscate în condiţii de temperaturi înalte şi lipsa precipitaţiilor. Daca sunteți martori sau ați nimerit într-o situație excepțională, atunci apelați numărul unic de urgență 112.