Select your Top Menu from wp menus

Mai multe ONG-uri moldovenești atrag atenția asupra intenției ministerului justiției de a interzice finanțarea din exterior a ONG-urilor necomerciale

Peste 20 de ONG-uri din R.Moldova atrag atenția asupra unor propuneri ale ministerului justiției care interzic finanțarea din exterior a ONG-urilor necomerciale, punînd astfel în pericol funcționarea democrației în R.Moldova. Potrivit unui comunicat primit la redacție de la Centrul de Resurse Juridice de la Chișinău, ministerul justiției a propus săptămâna trecută interzicerea finanțării din străinătate a organizațiilor care se implică în activitatea politică, a acelora care „contribuie la elaborarea și promovarea politicilor publice menite să influențeze procesul legislativ”, și a acelora care se implică în procesul electoral, chiar dacă este vorba despre monitorizare sau campanii de informare a cetățenilor. Potrivit comunicatului citat, aceste prevederi au fost formulate într-un un amendament la proiectul de lege privind organizațiile necomerciale elaborat de un grup de lucru constituit din reprezentanți ai ONG-urilor și ai ministerului justiției, și pun în pericol întregul sector asociativ și însăși democrația din Moldova.

sursa: europalibera.org


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/mai-multe-ong-uri-moldovenesti-atrag-atentia-asupra-intentiei-ministerului-justitiei-de-a-interzice-finantarea-din-exterior-a-ong-urilor-necomerciale/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19