Mai multe organizații ale societății civile și persoane fizice își exprimă regretul profund față de modul în care, în perioada 7-9 iunie, Curtea Constituțională (CC) a generat o criză politică fără precedent și cer demisia neîntârziată a judecătorilor constituționali, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă,, CC a adoptat o decizie, trei hotărâri și două avize care nu s-au bazat pe Constituția Republicii Moldova și propria jurisprudență, așa cum a confirmat și Comisia de la Veneția pe 24 iunie 2019”.
În comunicat se mai arată că, prin hotărârile adoptate, judecătorii constituționali au adus un prejudiciu ireparabil imaginii Curții Constituționale din Republica Moldova, iar unica soluție pentru restabilirea încrederii și autorității CC este demisia neîntârziată a judecătorilor constituționali Rais Apolschii, Veaceslav Zaporojan, Arthur Reșetnicov și Corneliu Gurin
Printre semnatari sunt: Amnesty International Moldova, Asociația pentru Democrație Participativă „ADEPT”, Asociația pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă (AGER), Asociația pentru Politică Externă (APE), Asociația Presei Independente (API), Centrul „Acces-info”, Centrul „Contact”, Centrul de Investigații Jurnalistice, Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM), Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare, Comunitatea Watchdog.MD, CPR Moldova, Expert-Grup, Fundația Est-Europeană, Ambasada Drepturilor Omului, Institutul de Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, Institutul de Politici Publice (IPP), Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), Promo-LEX, Transparency International Moldova.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…