Mai multe organizații ale societății civile au semnat o declarație prin care cer eliberarea lui Alexei Alexeev, reținut după mitingul din 17 septembrie organizat de Consiliul Marii Adunări Naționale. Alexei Alexeev este învinuit că, aflându-se la volanul unui microbuz, a intrat în cordonul de poliție, cauzând vătămări unor angajați ai poliției. Organizațiile și persoanele semnatare ale declarației se arată îngrijorate de deraierea de la principiile democratice și intimidarea participanților la întruniri prin reținerea abuzivă a unei persoane care a facilitat desfășurarea întrunirii.
Într-o conferință de presă la IPN, directorul executiv al Institutului de Politici Publice, Arcadie Barbăroşie, crede extraordinar cazul lui Alexei Alexeev, dar nu este unicul. Poliția în loc să apere protestatarii, îi intimidează. „Alexei Alexeev a urmat indicațiile polițiștilor, el a mers exact până unde i-au zis polițiștii și prima reacție a polițiștilor a fost că el nu este vinovat, iar reacția care a urmat a fost clar una de control al situației, control nesănătos al situației. Nouă nu ne rămâne decât să protestăm pentru a lăsa cetățenii liberi să-și exprime opiniile în această țară”, a menționat Arcadie Barbăroşie.
Lilia Carasciuc, președinta Transparency International Moldova, este de părere că Alexei Alexeev nu a meritat să fie arestat. „Acea mașină pe care o conducea Alexei Alexeev ducea acele boxe, din acele boxe se chema la o ordine publică în timpul protestelor. Lumea nici pe departe nu era agresivă, unii au obosit și s-au așezat lângă televiziune. Nu încercați să închideți gura populației pentru că această populație se face și mai nervoasă”, a menționat Lilia Carasciuc.
Ștefan Gligor, director de programe în cadrul Centrului de Politici și Reforme, a spus că de fiecare dată când au loc proteste instituțiile centrale, locale, organele de forță intervin pentru a demotiva cetățenii, inclusiv prin cazul lui Alexei Alexeev. Se aplică măsuri represive împotriva unor participanți, făcându-se uz de pretexte false de a împiedica desfășurarea următoarelor mitinguri.
Expertul Sergiu Tofilat a remarcat că în ultimii ani Moldova a primit de la UE milioane de euro pentru reformarea justiției, însă justiția s-a transformat într-un instrument prin care partidul de la guvernare se luptă cu oponenții politici și cu oamenii care încearcă să atragă atenția la fărădelegile care se întâmplă în țară. Drepturile omului au rămas doar pe hârtie. Moldova a ajuns să aibă deținuți politici, iar cazurile de rezonanță se examinează cu ușile închise.
„A fost culmea cinismului ca în presă să apară informații că polițiștii au avut de suferit fizic. Nu a fost așa. Dimpotrivă, au avut de suferit două femei în care s-a dat cu gaze lacrimogene. Apelez la oameni să nu creadă informațiilor răspândite de presa afiliată guvernării, să nu se lase intimidați, iar CCA ar trebui să se gândească foarte serios la ce fel de falsuri sunt răspândite în media”, a menționat experta Transparency International Moldova, Ianina Spinei.
Alexei Tulbure, activist și fost ambasador al Republicii Moldova la ONU, este de părere că toate aceste acțiuni ale poliției sunt niște tehnici de îndobitocire a populației, de nimicire a emoțiilor umane, a capacităților de a rezista la procesele care au loc în Moldova. Urmărim un proces continuu de lichidare democrației Republicii Moldova.
Ion Guzun, consilier juridic la Centrul de Resurse Juridice din Moldova, a condamnat acest caz și a îndemnat instituțiile responsabile să nu dea vina pe cetățeni, dar să se gândească în ce măsură ei asigură drepturile cetățenilor, acționează în mod profesionist. „Orice cetățean este în drept să protesteze, iar statul este obligat să asigure integritatea și libertatea acestuia. Dacă o persoană iese la protest, înseamnă că mai avem o șansă la democrație, iar cei care încearcă să împiedice acest proces este una condamnabilă”, a spus Ion Guzun.
Activistul Valeriu Pașa este de părere că în acest caz manipularea populației a pornit de la serviciul de presă al Poliției, care afirma că un microbuz a intrat în mulțime. Formularea a pornit de la asocierea protestatarilor cu terorismul. Tot în comunicat era stipulat că șoferul a fugit de la locul acțiunii, ulterior însă se constată că omul a fost pe loc tot protestul, după care a mers acasă, iar acolo a fost luat de mascați.
Semnatarii declarației solicită Curții de Apel să examineze de urgență recursul avocatului lui Alexeev și să dispună eliberarea lui imediată. Avocatului poporului i se cere să intervină în acest caz, iar Procuraturii Generale să înceteze urmărirea penală și să retragă acuzațiile față de Alexei Alexeev.
Declarația este semnată de Asociația pentru Democrație Participativă (ADEPT); Asociația pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă (AGER); Centrul de Resurse Juridice din Moldova; Centrul pentru Politici și Reforme; Comunitatea „WatchDog.MD”; IDIS „Viitorul”; Institutul de Politici Publice; Fundația Est-Europeană; Promo-LEX; Transparency International Moldova; Alexei Tulbure, fost ambasador la ONU; Andrei Brighidin, apărător al drepturilor omului, președintele API, Petru Macovei etc.
Direcția Situații Excepționale mun. Orhei a IGSU continuă să desfășoare măsuri de prevenire a…
Câțiva candidați supleanți pe lista Partidului ”RENAȘTERE” sunt imposibil de identificat pe teritoriul comunei Pelivan…
Biroul Național de Statistică informează că, prețurile medii de consum în octombrie 2024 s-au majorat…
Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței (ECRI) felicită autoritățile moldovene pentru eforturile lor de a…
Până în prezent înotătorul Ion Lazarenco Tiron nu a primit nici un răspuns la plângerile…